Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici".
Aşa că, dacă printre voi se regăsesc persoane care, pe lângă activităţile cotidiene, obositoare şi solicitante, mai găsesc răgaz să mai şi răsfoiască o carte, sunteţi bineveniţi în acest "Club al iubitorilor de carte". Nu ştiu unde ne-am putea întâlni, dar dacă v-aţi arăta interesaţi, voi găsi eu o locaţie potrivită, fiţi fără grijă. Hai că e prea mişto ideea. Dacă vă surâde, lăsaţi-mi un comentariu.
Mă gândesc că acest club se poate constitui chiar şi într-un minicenaclu, sau într-un seminar (săptămânal, bilunar, cum vreţi şi cum puteţi!) pe orice temă. Aşa că, ce ziceţi, vă băgaţi?

Comentarii

Oana a spus…
Pai, eu m-as baga, dar nu inteleg exact: povestim ce am citit? Ca daca despre asta e vorba, am multe de povestit :P
Raluca Nicula a spus…
da, oana, tu ne poti tine prelegeri chiar :)) Povestim ce-am citit si cate in luna si in stele
Oana a spus…
Ok, sunt pentru :)
Raluca Nicula a spus…
@Oana: am putea incepe chiar cu una dintre cartile tale! ar fi frumos, dar hai sa vedem cine mai doreste, cine mai pofteste :D
Geocer a spus…
Eu ma inscriu neconditionat ca citesc zilnic cartea de telefon :))
Si daca vreti pe cineva care sa critice cartile Oanei, tot pe mine va puteti baza.
Raluca Nicula a spus…
@Geocer: la prima intalnire ne vei prezenta cartea de telefoane. Am si gasit un generic potrivit: "Pagini aurii pentru zile negre" :D
dumis a spus…
Club al bloggerilor este un pic cam fortat, mai ales daca tinem cont de faptul ca putini bloggeri pitesteni au ceva de spus, insa putem incerca un minicenaclu in care sa includem si anumite personalitati din oras sau din Arges.

Se pot face multe, iar la evenimente culturale nu ma dau inapoi. Ai tot sprijinul meu, trebuie doar sa-l ceri. :D
EmaPirciu a spus…
Mai tre` sa zic ca vreau si eu?:D
Mişu a spus…
I'm in. Pentru că am o relaţie incestuoasă cu cărţile.
ioana a spus…
si io si io, io pot sa va ovestesc cum e sa nu mai citesti nimic :D
Raluca Nicula a spus…
@dumis: da, poate fi un pic cam fortat, insa nu sunt obligati bloggerii sa vina, sunt doar invitati. Cei carora le place ideea se vor inscrie, ceilalti nu. Deci, tu cu cine votezi? :D
@gamalia: nu, ca se stie deja :)
@mișu: nu pot decat sa ma bucur foarte mult
@ioana: welcome :D
@adrian enache: super!
Ramaneti aproape sa stabilim ce, cum, cand, unde! O saptamana frumoasa!
Geocer a spus…
Sugestie : n-am fost niciodata acolo, dar cred ca "Libraria mea" este un loc nimerit pentru a ne intalni si a povesti la un ceai sau o cafea (pe Oana sa n-o duci undeva unde nu se bea cafea).
Raluca Nicula a spus…
@Geocer: "Libraria mea" chiar era prima varianta pe lista. Gand la gand cu bucurie :D
Simion Cristian a spus…
vin si eu chiar daca sunt din Bucuresti...
Ma primiti?
Raluca Nicula a spus…
@Simion Cristian: desigur, cu mare placere! :D
Buna seara, Raluca!
Este frumoasa ideea!
Raluca Nicula a spus…
@Incertitudini: Buna seara si dvs! Multumesc si va asteptam la intalniri :D
dumis a spus…
@Raluca, ti-am zis ca te sustin.
Matei a spus…
si eu pe acolo, daca se poate :)
Sozo a spus…
Geocer mi-a sugerat sa vin si eu cu voi si mi-ar face placere.Insa,Raluca,am o sugestie de loc de intalnire (exceptand "Libraria mea")care se potriveste,mai exista o ceainarie in centru-"La Bulevard".Ai fost pe acolo?Ce zici?
Raluca Nicula a spus…
@Loredana: ma bucur ca ai placerea sa ni te alaturi. Cat despre locatia propusa de tine, s-a notat ;)

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Concurs!!!

De dimineaţă am mers la chioşc şi am cumpărat Revista Tabu , numărul din septembrie. Ştiam că acolo se regăseşte Andreea Preda , fosta mea colegă de la Muntenia FM şi actualmente marketeriţă pe calea succesului, care povesteşte cum o concediere a însemnat pentru ea un pas către împlinirea unui vis. Revista s-a vândut cu o carte din colecţia Cotidianul , volum pe care eu îl aveam. Aşa că m-am gândit să pun la cale un concurs cu un premiu "cultural": "Portretul lui Dorian Gray" de Oscar Wilde. Tot ce trebuie să faceţi e să scrieţi la voi pe blog recenzia unei cărţi pe care aţi citit-o vara asta. După ce faceţi asta, anunţaţi-mă şi pe mine şi poate intraţi în posesia romanului care mie mi-a plăcut foarte mult. Mult succes, hai că nu e deloc greu! :D Data limită: marţi, 1 septembrie 2009, ora 19.00 !

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...