Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Cele 7 izvoare de leac

Încă de cum intri în pădurea de la marginea cătunului Valea Radului-Merişani, simţi cum te învăluie altă lume. Un loc nefiresc de liniştit şi de proaspăt, atins de soare şi de suflul divin. Aici, în sufletul pădurii, viaţa şi sănătatea sunt dizolvate în apa celor şapte izvoare de la poalele unei biserici cu o poveste aparte...

Comentarii

Ana-Maria Mititelu a spus…
Am fost si eu acolo, e superb! Iar aerul e atat de pur incat pare a fi parfumat cu un parfum atat de fin si de placut! Un loc ce merita vazut, daca nu din credinta, macar din curiozitate pentru frumusetea lui!
Geocer a spus…
La doi pasi de Pitesti si eu inca n-am fost pana acolo ! Trebuie sa-mi fac timp sa ajung si acolo.
suzeta a spus…
Am auzit de acest loc,acum 10 ani,de la un consatean,care a fost pana acolo si a zis ca e ca-n RAI!
Dar as vrea sa faceti comentariul scris ca este o problema cu inregistrarea sonora si nu pot asculta legenda!
Raluca Nicula a spus…
@Suzeta: Povestea bisericuței: o localnică din Merișani a avut un vis în care i se spunea că nu va avea pace sufletească până nu va reuși să construiască o bisericuță în acel loc. Femeia, care suferea de cancer, a făcut tot posibilul să îndeplinească cele ce i se arătaseră, și după ce a terminat totul, adică în 2008, a murit. Sora dumneaei chiar era la slujba de maslu cand am ajuns noi sa filmam...
Legenda izvoarelor: se spune ca un taran a plecat la taiat de lemne in acea padure cu fiul sau surdo-mut. Barbatul s-a indepartat iar fiul, fiindu-i sete, a băut din apa unui izvor si s-a vindecat, strigându-și tatăl...

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…