D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Centrul Cultural organizează frecvent seminarii cu teme care mai de care mai interesante. De ele se ocupă în special referentul instituţiei, Marius Chiva, sub coordonarea directoarei Carmen Dumitrache. Ieri am participat şi eu la o acţiune de acest gen, intitulată "Solidaritatea jurnaliştilor" (aiurea!, ştim foarte bine că numai solidaritate nu e în breasla asta locală, în fine). M-am simţit mică printre atâţia jurnalişti buni (Gabriel Lixandru, red. şef la "Argeşul" e un exemplu în acest sens), printre oameni de calitate, în general. Iată cum a fost:
Comentarii