Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

"Urania" - J.M.G. Le Clezio

Ce aş mai putea spune eu despre J.M.G. Le Clezio şi să nu fie cunoscut? Faptul că anul trecut a luat premiul Nobel pentru Literatură spune totul. S-a născut în aprilie 1940, a scris peste 40 de romane, povestiri, nuvele şi eseuri. A început să scrie la vârsta la care alţii de-abia se deprindeau cu literele: 7 ani.
„Urania” te fascinează încă de la început. Un băieţel francez construieşte, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial o lume a sa, pură şi încântătoare, pentru a se refugia de relele care-l înconjurau. Timpul trece şi Daniel Silitoe devine geograf. Meseria îi îndrumă paşii către Emporio, o lume a cercetătorilor, un fel de cetate a antropologilor, istoricilor şi bancherilor. Însă nu acest loc îl va marca ci un ţinut apropiat, a cărei legendă o află de la Raphael, unul dintre locuitorii de la Campos.
Campos: un loc în care cei câţiva băştinaşi sunt foarte apropiaţi de natură. Nu au şcoală şi nici nu simt nevoia, pentru că întemeietorul acestui sat, Anthony Martin, zis Jadi (Antilopa) i-a învăţat că Viaţa este cea care le predă tot ce trebuie să ştie. Nu au spitale, pentru că „leacurile bolilor stau în plante şi în mângâieri”. Nici credinţe nu au, înafară de cea în propriile puteri. Cerul este venerat, locuitorii din Campos adunându-se în anumite seri pentru a studia stelele: "Pământul este trecător, cerul rămâne veşnic acelaşi".
Limba care se vorbeşte la Campos („câmpuri”, în spaniolă) este Elmen. Atunci când au pătruns în această comunitate, locuitorii, de toate naţiile şi culorile, se aflau într-un punct de răscruce în viaţa lor: fie aveau probleme cu legea, fie luaseră parte la o tragedie; cu toţii au reuşit pe parcurs să-şi găsească aici echilibrul interior. "Cei care vin la Campos sunt la capătul drumului, nu au un alt loc în care să mai meargă". Campos a devenit pentru toţi un loc sacru, care, chiar şi înconjurat de sate dezvoltate, nu se alterează de obiceiurile şi mentalităţile acelor vremuri. Totul se destramă însă când cercetătorii de la Emporio încep să vadă acel ţinut ca pe o afacere profitabilă în domeniul imobiliar. Aşa că au evacuat zona, iar locuitorii au plecat asemeni unui stol de fluturi spre alte locuri.
Mărturisirile lui Raphael despre frumuseţea locurilor şi oamenilor de la Campos, admiraţia faţă de Thomas Moses, relaţia cu Dahlia, întâlnirea cu Lili din lagună, grădinile Atlas, colegiul Emporio şi în cele din urmă plecarea poporului-curcubeu toarnă splendorile ţinutului Campos în forma perfectă a Uraniei, ţara creată de Daniel în copilărie...

"Trebuie să învăţăm cu toţii să fim mici pentru a deveni oameni" - p. 83
"Uneori nu-i nevoie de vorbe pentru a spune lucrurilor pe nume" - p. 143

Comentarii

Mariaaa a spus…
multumim de review.. chiar doream sa cumpar cartea si eram in dubii..avem nevoie de un "hint" :)
veres florian a spus…
cartea e buna, dar nu extraordinara.
mi-a deschis ochii spe lumea americii centrale sau de nord.
nu cred in lumi utopice, cred ca acesta e motivul care ma impedica sa descopar esenta carii. am cautat-o pana la ultimele pagini. nobel-ul trebuia sa ajunga la altcineva.

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…