Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Eu sunt mic, nu ştiu nimic... Zău?

Nu sunt nouă în presă, adică de câţiva ani mă tot învârt în această lume pentru care m-am pregătit în perioada facultăţii. Poate nu ştiu cu ce se mănâncă în totalitate jurnalismul practic (nici nu cred că aş avea cum), în condiţiile în care cu cel teoretic pot spune că ştiu cum stă treaba. Totuşi:
urăsc atunci când văd cum cei cu experienţă (pentru care am respect) îi privesc pe cei tineri ca mine de sus, cu silă, cu antipatie, cu preeminenţă. Nu le acordă pentru nicio secundă credit, le spun pe oriunde apucă "eşti mic, eşti la stadiul la care mai crezi că tot ce zboară se mănâncă". Poate sunt eu aiurită, dar nu mi se pare că trecerea anilor înseamnă pentru toţi şi acumularea de înţelepciune, ştim foarte bine că pe lângă unii trec anii fără să le crească şi gradul de inteligenţă. Nu mă umflu în pene, îmi văd şi lungul nasului! Cred că nu numai cei "mici" au de învăţat de la cei "mari", ci şi viceversa. Iar cei care chiar înţeleg asta sunt cu adevărat oameni de calitate!

Comentarii

ioana a spus…
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ioana a spus…
faptul ca cineva te priveste cu superioritate nu ar trebui sa te supere ci sa te amuze. fiecare invata de la fiecare si daca cei in varsta nu stiu asta, inseamna ca nu au invatat prea multe.
Raluca Nicula a spus…
ioana, stii ce cred eu? Oamenii despre care am scris mai sus sunt inca bantuiti de mentalitatea aia: "cum se ridica unul, hai sa-i dam in cap", altfel nu-mi explic...
Canguru' a spus…
Cine te-a suparat Raluca? Zi-mi mie si-l bat eu! Glumesc. Stiu, sunt unele fosile care se comporta ca niste neanderthali. Sunt cei peste care au trecut anii fara ca sa realizeze ceva deosebit, care se vad depasiti de valul tanar fara posibilitatea de a-i tine piept, pt ca nu-i mai ajuta nici varsta si nici noua tehnologie. Iti vine sa crezi ca mai exista dinozauri care inca mai redacteaza stiri la masina de scris? Cu unul de-asta atotstiutor am avut si eu de a face. Crede-ma, ii stiu pe toti, ii poti numara pe degetele de la o mana pe cei care au intrat in presa inaintea mea si care inca mai presteaza. Multi sunt antipatici, dar sunt si exceptii. Sfatul meu e sa-i ignori, sa dai dovada de educatie si sa-i saluti reverentios cand te afli fata in fata cu ei, si cu timpul isi vor da seama ca esti un om de valoare.

De vina pentru comportamentul lor sunt si zecile de adolescenti analfabeti care au invadat presa argeseana, favorizata de dorinta patronilor de a avea o masa de manevra ieftina si fara pretentii. Trebuie sa demonstrezi prin munca ta corecta ca esti inteligenta si nu faci parte din acea adunatura de agramati.
gamalia a spus…
Ai dreptate, sunt multi cei care cred ca noi credem ca tot ce zboara se mananca. Pentru ca ei asa gandeau la varsta noastra. E dureros pentru ei ca noi inca avem idealuri, ca noi inca speram sa putem schimba lumea...nu de unii singuri, ci impreuna.
Raluca Nicula a spus…
@Canguru: Cata dreptate ai, sunt convinsa ca acei tineri agramati au coborat stacheta pentru toti. Multumesc pentru sfaturi! :D
@Ema: Da, impreuna o putem schimba, sa incepem cu presa :)
Geocer a spus…
Sa stii ca mentalitatea asta nu e deloc noua si nici specifica presei. Imi amintesc ca pe vremea cand aveam 20 si ceva de ani mi s-a spuns de nenumarate ori ca sunt ultimul om, ca n-o sa iasa nimic din mine, ca n-o sa reusesc sa fac nimic bun in profesie si in viata. Asa cum spui si tu, putini erau cei care ma incurajau si-mi spuneau ca incetul cu incetul o sa realizez si eu ceva.
Geocer a spus…
Multi ani dupa aceea, l-am intalnit pe unul dintr-asta care-mi zicea ca sunt 'ultimul om' si povestindu-ne ce mai facem, cu ce ne mai ocupam fiecare (el ramasese la acelasi stadiu de dezvoltare profesionala ca atunci cand imi zicea mie asa), l-am intrebat la un moment dat 'mai stii cand imi ziceai ca nu e nimic de capul meu si ca sunt ultimul om?'
Geocer a spus…
Si mai am o poveste de genul asta cu un alt tip, dar prefer sa n-o spun !
Asa ca eu zic sa nu-i bagi in seama si sa-ti vezi de drumul tau. Nici macar n-ar trebui sa te afecteze vorbele lor. Pana la urma, sunt doar vorbe. Iar voi (tu si Ema) sunteti tinere, talentate si aveti toata viata inainte ca sa aratati ce puteti realiza. Poate-ntr-o zi o sa aveti posibilitatea, ca mine, sa-l intalniti pe unul dintr-asta si sa-l intrebati 'mai tii minte ...?'
Raluca Nicula a spus…
@Geocer: Da, am incredere in mine si in fortele mele. Sunt hotarata sa nu trec ca gasca prin apa, sa prind tot ce pot si sa perseverez. Dar, stii, cateodata oamenii astia chiar te dezarmeaza. Nu e vina mea ca ei au avut de-a face cu alt fel de tineri prin redactiile lor. Nu inseamna ca daca unul e agramat si fara bun simt sunt toti la fel. E usor sa pui eticheta pe cei fara experienta. La fel cum si mie mi-ar fi usor sa spun ca ei, cei CU experienta, nu au facut nimic sa schimbe presa pentru care acum se lamenteaza. Totusi, eu ii stimez...

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…