luni, 14 septembrie 2009

A început şcoala...

Pentru mine nu, dar pentru ei da. Instant îmi aduc aminte cum era 15 septembrie pe uliţa mea: emoţii mari, dorinţa de revedere cu colegii, senzaţia unui nou început printre castanii care-şi aruncau frunzele în curtea şcolii. Totul combinat cu zâmbetul învăţătorului care ne însenina ziua punându-ne pe bancă flori şi cărţi. Zumzet, ghiozdănele, zâmbete, strângeri de mâini şi îmbrăţişări, toate acestea făceau parte din atmosfera începutului de an şcolar, peste ele planând povestirile despre "Cum mi-am petrecut vacanţa de vară", urmate de compuneri pe această temă.
Era frumos să fii elev de generală, chiar şi atunci când nu veneai la şcoală cu microbuzul, nu păpai în recreaţia mare lapte şi corn, ci te mulţumeai cu pâine şi gem, nu aveai încălţări de fiţe, ci bocanci în care, din când în când îţi mai intra apă...


2 comentarii:

Geocer spunea...

Stiu si eu daca atmosfera este aceeasi in ziua de azi? Sa speram ca si cei de-acum se bucura la fel de inceperea noului an scolar.

Iulia spunea...

Dar era frumos, nu-i asa? Eu abia asteptam sa ma intalnescu cu colegii si cu "tovarasa"