Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

"Jurnal în piatră" - Carol Shields

Am terminat de citit una dintre cele mai interesante cărţi (ca abordare) de până acum: "Jurnal în piatră", de Carol Shields, roman care i-a adus scriitoarei, în 1995, premiul Pulitzer. Cartea prezintă viaţa lui Daisy Goodwill, născută în Manitoba şi condamnată încă din primele clipe ale vieţii să cunoască singurătatea, mama ei Mercy murind chiar după ce a adus-o pe lume. Fetiţa va fi crescută de o vecină care, căsătorită, dar neîmplinită, o va fura şi o va duce în Winnipeg. Tânăra Daisy se va căsători cu alcoolicul Harold, care moare în luna de miere, şi va trăi dragostea adevărată în braţele lui Barker, fiul "mătuşii" care a crescut-o.
Povestea e prea frumoasă, pentru a o înşira eu aici, aşa că vă invit s-o descoperiţi voi pe parcursul celor 300 de pagini.

* Ceea ce am remarcat cu plăcere, pe lângă biografia urzită ca o pânză de păianjen în jurul lui Daisy, a fost splendoarea pietrei, această componentă a lumii noastre, aparent fadă şi insignifiantă, care ţine închisă în carapacea de calcar o viaţă zbuciumată şi trecătoare. Viaţa unui om.

Comentarii

Canguru' a spus…
Aflu de atat de multe carti frumoase incat nu stiu unde as putea cauta mai mult timp liber pentru a le citi pe toate. Eu momentan m-am "ingropat" intr-o carte de spionaj, m-a prins la inceput, dar a devenit "ciorba lunga". Trebuia sa-mi dau seama, ca nu degeaba avea 600 de pagini... Prea multe flash-back-uri
Anonim a spus…
Am cumparat cartea asta dintr-o librarie cu ceainarie din Sibiu (superb centrul orasului acolo) si nu am apucat sa o citesc, ca mi-am prins urechile momentan intr-un roman de tip puzzle, in care fiecare personaj pare a fi eroul principal. O sa profit de ploaia asta care ma tine in casa si sa termin cartea pentru a putea incepe "Jurnal in piatra". M-ai facut nerabdatoare, Raluca!
Gaby Safta

Postări populare de pe acest blog

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

Bloggerii cititori. Care este!

A trecut şi cea de-a nu-ştiu-câta întâlnire a clubului bloggerilor cititori (mai degrabă "discuţioşi" aş zice, că azi chiar n-am vorbit despre cărţi decât foarte, foarte puţin). Grupului nostru i s-a alăturat în această seară şi Remus Ştefan pe care mi-a făcut plăcere să-l cunosc aşa la o cafea şi-un 7up, că de ştiut îl ştiam din vedere. Mă bucur, Remus, că mi-ai onorat invitaţia, aşa că în continuare îi aşteptăm să-şi facă timp şi curaj să apară la Librăria mea şi pe domnii Cristian Cocea (cu tot cu pipă) şi Aurel Sibiceanu, zis Sibi. Au mai povestit ce-au mai făcut, ce-au mai păţit Ema (complimentată pentru "mintea ascuţită"), Oana şi al său inegalabil soţ, Sorin, şi George Cernătescu , cel care s-a întors, precum fiul risipitor, la vechea platformă blogspot, renunţând la .net . Dar n-au fost, şi eu le-am simţit lipsa, Ioana şi Dan aka "porumbeii blogosferei piteştene". Dane, vreau să ştii că am fost fată cuminte şi mi-am pregătit lecţia dată de tine

Biletu', biletu', unde e biletu'?

Să stabilim de la bun început: eu nu merg cu autobuzul, nu de alta, dar n-am de ce. Din Popa Şapcă, adică unde stau, şi până în centru, adică unde serviciuiesc, nu s-a inventat linie de transport local. Dar sunt alţii mult mai ghinionişti ca mine, trebuie să recunosc. Să te trezeşti dimineaţa, să n-ai schimbat pentru bilet, să bagi o bancnotă măricică, să aştepţi, să aştepţi, să înjuri, să primeşti biletul, să aştepţi, să nu primeşti rest. Care e următorul lucru, după înjurat, pe care-l faci? Te apuci, ca orice om normal, stresat la gândul unei grele zile de muncă, şi-i dai un capac respectivului. Hai şi un picior! Tot nimic! Straşnicul automat rămâne neînduplecat şi pace. Nu eu sunt personajul textului de mai sus, doar v-am zis că nu merg cu autobuzul, ci un piteştean la întâmplare. Am fost de curând la Primărie la o conferinţă de presă şi edilul nostru Tudor Pendiuc se văita că lumea vandalizează automatele. Unii dintre huni (mai plini de inspiraţie şi mai lipsiţi de creieraş) au băg