Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Eu sunt mic, nu ştiu nimic... Zău?

Nu sunt nouă în presă, adică de câţiva ani mă tot învârt în această lume pentru care m-am pregătit în perioada facultăţii. Poate nu ştiu cu ce se mănâncă în totalitate jurnalismul practic (nici nu cred că aş avea cum), în condiţiile în care cu cel teoretic pot spune că ştiu cum stă treaba. Totuşi:
urăsc atunci când văd cum cei cu experienţă (pentru care am respect) îi privesc pe cei tineri ca mine de sus, cu silă, cu antipatie, cu preeminenţă. Nu le acordă pentru nicio secundă credit, le spun pe oriunde apucă "eşti mic, eşti la stadiul la care mai crezi că tot ce zboară se mănâncă". Poate sunt eu aiurită, dar nu mi se pare că trecerea anilor înseamnă pentru toţi şi acumularea de înţelepciune, ştim foarte bine că pe lângă unii trec anii fără să le crească şi gradul de inteligenţă. Nu mă umflu în pene, îmi văd şi lungul nasului! Cred că nu numai cei "mici" au de învăţat de la cei "mari", ci şi viceversa. Iar cei care chiar înţeleg asta sunt cu adevărat oameni de calitate!

Comentarii

ioana a spus…
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ioana a spus…
faptul ca cineva te priveste cu superioritate nu ar trebui sa te supere ci sa te amuze. fiecare invata de la fiecare si daca cei in varsta nu stiu asta, inseamna ca nu au invatat prea multe.
Raluca Nicula a spus…
ioana, stii ce cred eu? Oamenii despre care am scris mai sus sunt inca bantuiti de mentalitatea aia: "cum se ridica unul, hai sa-i dam in cap", altfel nu-mi explic...
Canguru' a spus…
Cine te-a suparat Raluca? Zi-mi mie si-l bat eu! Glumesc. Stiu, sunt unele fosile care se comporta ca niste neanderthali. Sunt cei peste care au trecut anii fara ca sa realizeze ceva deosebit, care se vad depasiti de valul tanar fara posibilitatea de a-i tine piept, pt ca nu-i mai ajuta nici varsta si nici noua tehnologie. Iti vine sa crezi ca mai exista dinozauri care inca mai redacteaza stiri la masina de scris? Cu unul de-asta atotstiutor am avut si eu de a face. Crede-ma, ii stiu pe toti, ii poti numara pe degetele de la o mana pe cei care au intrat in presa inaintea mea si care inca mai presteaza. Multi sunt antipatici, dar sunt si exceptii. Sfatul meu e sa-i ignori, sa dai dovada de educatie si sa-i saluti reverentios cand te afli fata in fata cu ei, si cu timpul isi vor da seama ca esti un om de valoare.

De vina pentru comportamentul lor sunt si zecile de adolescenti analfabeti care au invadat presa argeseana, favorizata de dorinta patronilor de a avea o masa de manevra ieftina si fara pretentii. Trebuie sa demonstrezi prin munca ta corecta ca esti inteligenta si nu faci parte din acea adunatura de agramati.
EmaPirciu a spus…
Ai dreptate, sunt multi cei care cred ca noi credem ca tot ce zboara se mananca. Pentru ca ei asa gandeau la varsta noastra. E dureros pentru ei ca noi inca avem idealuri, ca noi inca speram sa putem schimba lumea...nu de unii singuri, ci impreuna.
Raluca Nicula a spus…
@Canguru: Cata dreptate ai, sunt convinsa ca acei tineri agramati au coborat stacheta pentru toti. Multumesc pentru sfaturi! :D
@Ema: Da, impreuna o putem schimba, sa incepem cu presa :)
Geocer a spus…
Sa stii ca mentalitatea asta nu e deloc noua si nici specifica presei. Imi amintesc ca pe vremea cand aveam 20 si ceva de ani mi s-a spuns de nenumarate ori ca sunt ultimul om, ca n-o sa iasa nimic din mine, ca n-o sa reusesc sa fac nimic bun in profesie si in viata. Asa cum spui si tu, putini erau cei care ma incurajau si-mi spuneau ca incetul cu incetul o sa realizez si eu ceva.
Geocer a spus…
Multi ani dupa aceea, l-am intalnit pe unul dintr-asta care-mi zicea ca sunt 'ultimul om' si povestindu-ne ce mai facem, cu ce ne mai ocupam fiecare (el ramasese la acelasi stadiu de dezvoltare profesionala ca atunci cand imi zicea mie asa), l-am intrebat la un moment dat 'mai stii cand imi ziceai ca nu e nimic de capul meu si ca sunt ultimul om?'
Geocer a spus…
Si mai am o poveste de genul asta cu un alt tip, dar prefer sa n-o spun !
Asa ca eu zic sa nu-i bagi in seama si sa-ti vezi de drumul tau. Nici macar n-ar trebui sa te afecteze vorbele lor. Pana la urma, sunt doar vorbe. Iar voi (tu si Ema) sunteti tinere, talentate si aveti toata viata inainte ca sa aratati ce puteti realiza. Poate-ntr-o zi o sa aveti posibilitatea, ca mine, sa-l intalniti pe unul dintr-asta si sa-l intrebati 'mai tii minte ...?'
Raluca Nicula a spus…
@Geocer: Da, am incredere in mine si in fortele mele. Sunt hotarata sa nu trec ca gasca prin apa, sa prind tot ce pot si sa perseverez. Dar, stii, cateodata oamenii astia chiar te dezarmeaza. Nu e vina mea ca ei au avut de-a face cu alt fel de tineri prin redactiile lor. Nu inseamna ca daca unul e agramat si fara bun simt sunt toti la fel. E usor sa pui eticheta pe cei fara experienta. La fel cum si mie mi-ar fi usor sa spun ca ei, cei CU experienta, nu au facut nimic sa schimbe presa pentru care acum se lamenteaza. Totusi, eu ii stimez...

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când