Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Cele 7 izvoare de leac

Încă de cum intri în pădurea de la marginea cătunului Valea Radului-Merişani, simţi cum te învăluie altă lume. Un loc nefiresc de liniştit şi de proaspăt, atins de soare şi de suflul divin. Aici, în sufletul pădurii, viaţa şi sănătatea sunt dizolvate în apa celor şapte izvoare de la poalele unei biserici cu o poveste aparte...

Comentarii

Ana-Maria Mititelu a spus…
Am fost si eu acolo, e superb! Iar aerul e atat de pur incat pare a fi parfumat cu un parfum atat de fin si de placut! Un loc ce merita vazut, daca nu din credinta, macar din curiozitate pentru frumusetea lui!
Geocer a spus…
La doi pasi de Pitesti si eu inca n-am fost pana acolo ! Trebuie sa-mi fac timp sa ajung si acolo.
suzeta a spus…
Am auzit de acest loc,acum 10 ani,de la un consatean,care a fost pana acolo si a zis ca e ca-n RAI!
Dar as vrea sa faceti comentariul scris ca este o problema cu inregistrarea sonora si nu pot asculta legenda!
Raluca Nicula a spus…
@Suzeta: Povestea bisericuței: o localnică din Merișani a avut un vis în care i se spunea că nu va avea pace sufletească până nu va reuși să construiască o bisericuță în acel loc. Femeia, care suferea de cancer, a făcut tot posibilul să îndeplinească cele ce i se arătaseră, și după ce a terminat totul, adică în 2008, a murit. Sora dumneaei chiar era la slujba de maslu cand am ajuns noi sa filmam...
Legenda izvoarelor: se spune ca un taran a plecat la taiat de lemne in acea padure cu fiul sau surdo-mut. Barbatul s-a indepartat iar fiul, fiindu-i sete, a băut din apa unui izvor si s-a vindecat, strigându-și tatăl...

Postări populare de pe acest blog

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

Bloggerii cititori. Care este!

A trecut şi cea de-a nu-ştiu-câta întâlnire a clubului bloggerilor cititori (mai degrabă "discuţioşi" aş zice, că azi chiar n-am vorbit despre cărţi decât foarte, foarte puţin). Grupului nostru i s-a alăturat în această seară şi Remus Ştefan pe care mi-a făcut plăcere să-l cunosc aşa la o cafea şi-un 7up, că de ştiut îl ştiam din vedere. Mă bucur, Remus, că mi-ai onorat invitaţia, aşa că în continuare îi aşteptăm să-şi facă timp şi curaj să apară la Librăria mea şi pe domnii Cristian Cocea (cu tot cu pipă) şi Aurel Sibiceanu, zis Sibi. Au mai povestit ce-au mai făcut, ce-au mai păţit Ema (complimentată pentru "mintea ascuţită"), Oana şi al său inegalabil soţ, Sorin, şi George Cernătescu , cel care s-a întors, precum fiul risipitor, la vechea platformă blogspot, renunţând la .net . Dar n-au fost, şi eu le-am simţit lipsa, Ioana şi Dan aka "porumbeii blogosferei piteştene". Dane, vreau să ştii că am fost fată cuminte şi mi-am pregătit lecţia dată de tine

Biletu', biletu', unde e biletu'?

Să stabilim de la bun început: eu nu merg cu autobuzul, nu de alta, dar n-am de ce. Din Popa Şapcă, adică unde stau, şi până în centru, adică unde serviciuiesc, nu s-a inventat linie de transport local. Dar sunt alţii mult mai ghinionişti ca mine, trebuie să recunosc. Să te trezeşti dimineaţa, să n-ai schimbat pentru bilet, să bagi o bancnotă măricică, să aştepţi, să aştepţi, să înjuri, să primeşti biletul, să aştepţi, să nu primeşti rest. Care e următorul lucru, după înjurat, pe care-l faci? Te apuci, ca orice om normal, stresat la gândul unei grele zile de muncă, şi-i dai un capac respectivului. Hai şi un picior! Tot nimic! Straşnicul automat rămâne neînduplecat şi pace. Nu eu sunt personajul textului de mai sus, doar v-am zis că nu merg cu autobuzul, ci un piteştean la întâmplare. Am fost de curând la Primărie la o conferinţă de presă şi edilul nostru Tudor Pendiuc se văita că lumea vandalizează automatele. Unii dintre huni (mai plini de inspiraţie şi mai lipsiţi de creieraş) au băg