Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Terapia prin... banal

Am citit de dimineaţă un articol foarte interesant. Chiar dacă, în esenţă, era vorba despre o problemă actuală, care afectează foarte mulţi oameni, nu ştiu dacă a făcut "audienţă". Dar mie mi-a dat de gândit. Cumva m-am regăsit acolo. Spunea ceva de genul că în vremurile astea pârlite, printre atâta stres şi atâtea deadline-uri, am uitat să trăim cu adevărat bucuria vieţii.

Hello, demult scriu despre asta şi nimeni nu pare să mă asculte. Lăsăm munca şi problemele să ne distrugă înainte de timp, şi asta nu e o debitare, e un adevăr, oameni buni. Şi pentru că articolul era bine documentat, nu s-a oprit numai la a relata acest fapt, ci specialiştii au venit şi cu soluţii. Simple. De care, dacă oamenii care au trăit înaintea noastră cu vreo câteva zeci de ani, cel puţin, ar fi auzit, ar fi râs. Li s-ar fi părut banale. Dar nu! În ziua de azi şi banalul şi-a pierdut din anost. A devenit complicat, noi l-am complicat. Aşa că soluţia e următoarea: stop alergăturii către nicăieri! Mai pe româneşte, calmaţi-vă, gândiţi-vă la lucrurile frumoase din viaţa voastră, trăiţi!

Din vocabularul nostru să dispară neapărat "trebuie" (asta mi-a mai zis cineva care sigur acum citeşte şi remarcă noul stil)! Să savurăm o cafea, de exemplu. Nu doar s-o bem, pentru că ne trezeşte sau pentru că am ieşit cu prietenii şi "trebuie" s-o bem. Să simţim ploaia, fără să scrâşnim din dinţi şi să înjurăm divinitatea. Nu a murit nimeni dacă a alergat prin ploaie şi a râs ca un copil de această plăcere. Să privim, să studiem, să admirăm, să ne încântăm de frumos.

La mine funcţionează!

Comentarii

drush a spus…
Astazi am trait pe viu teoria asta a banalului: in ciuda efortului meu de a evita ploaia,am ajuns la masina uda pana la piele, am injurat "divinitatea", iar dupa 2 minute eram singura in masina si radeam la gandul ca aveam nevoie de o intamplare ca asta(care mi-a amintit de vara), pe care as repeta-o oricand. Deci se poate sa ne bucuram de lucruri marunteee! :)
Raluca Nicula a spus…
Da, doamna Soare-Barbu, se poate. Si-ti doresc sa ai parte de placeri marunte tot timpul. Te pup.
Anonim a spus…
TREBUIE sa merg la munte !
Raluca Nicula a spus…
Asta e un exemplu pozitiv de "trebuie". Go! :)
Anca Olga a spus…
de acest lucru sufera intreaga natiune, tot persista ca "trebuie" sa aibe, "trebuie" sa ajunga.
din pacate nici generatiile care ne urmeaza nu sunt mai optimiste si sunt parca din ce in ce mai robotizate.
adevarul ca nimic nu e mai valoros decat sa te intorci la lucrurile simple si naturale din viata, si mai ales iubirea cu care suntem atat de zgarciti.
Raluca Nicula a spus…
Anca, am fost la tara zilele astea. Nu am cuvinte sa-ti spun cat de bine mi-am incarcat bateriile. Cu frumos, cu natural, cu... viata!
MonkeyMade a spus…
Buna,

Vreau sa iti propun sa facem schimb de linkuri, sa ne promovam reciproc. Eu te-am adaugat in lista mea de bloguri partenere. Vrei sa ma adaugi si tu? Eu sunt MonkeyMade - http://lahanulmaimutelor.blogspot.com/

O zi buna!

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…