Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Cu gândul departe

Pe zi ce trece, descopăr oameni de calitate care mă citesc, lucru care nu poate decât să mă bucure. Îmi pare rău de un singur lucru, şi anume că nu aloc atât de mult timp pe cât aş vrea acestui blog. Dacă la început postam aproape zinic, acum trece săptămâna şi nu mai dau cu tastele pe aici. Vă rog, iertare şi îndurare!

Chiar dacă vara face pe toamna, tot vreau să-mi iau şi eu porţia de relaxare, pentru că mai e un pic şi nasul meu o să adulmece aer de vacanţă. Poate atunci o să scriu mai des aici, cine ştie. Am vrut Bulgaria, dar No! Am vrut Mamaia, pas! Acum nu mai ştiu ce vreau şi e mai bine. Litoral să fie, restul e can can. Că dacă trece vara şi nu-mi iau doza de mare, e bai! Numai când mă gândesc la briză, la albastru, la sărat, la camera cu vedere spre infinit, îmi vine să mă urc în maşină şi dusă să fiu. Dar, na, mai avem de aşteptat şi de suportat un pic, doar un pic!

Până la momentul cu pricina, ne umplem creierii de (ne)bacalaureati şi de alte nebunii incurabile ale cotidianului. Dar pe toate astea le voi îneca, în curând, într-un pahar colorat la marginea Imensei Negre!

Comentarii

lapin de framboise a spus…
asta de la final cu Imensa Neagră mi-a plăcut.
în rest, vedea-te-aş dusă! unde să fie sufletului tău bine şi frumos.
Raluca Nicula a spus…
vedea-m-as! vedea-m-ai! :D
Geocer a spus…
Si eu numar zilele pana la concediu. Unde o sa plec, ijca nu stiu. Voi vedea eu, in ultimul moment. Ca de obicei.

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Lupul

#povestire, #madebyme
Când eram mic, casele din Vânjoi îmi păreau niște ciuperci de piatră și cărămidă cu pălării țuguiate din tablă ruginită. Pe atunci, pe locul acesta de la poalele Munților Înalți, unde ceața se împrăștie ca dintr-un sac de făină cu fundul spart, eu mă aflam în grija bunicilor, Ila și Mălaie – doi bătrâni scunzi, cu fețele uscate, dar vioi și muncitori -  pentru că părinții mei munceau la un boier din satul învecinat și-și petreceau acolo mai tot timpul.


    O dată pe an, în concediul de iarnă, îmi fac curaj să-mi vizitez mama, pe care n-a fost chip s-o înduplec, după ce a murit tata, să se rupă de meleagurile natale pentru a o muta la mine, în apartamentul cu trei camere din București. Mama e aproape oarbă, iar medicul de la dispensarul din sat m-a anunțat telefonic că nu mai are mult de trăit. El spune că asta e cam ultima fază a diabetului zaharat de care suferă de peste douăzeci de ani. I-a spus-o și ei și i-am mai întărit și eu ultimatumul, dar degeaba, ea și ma…