duminică, 13 martie 2011

Un copil mai cerebral

Cineva mi-a spus de curând că a văzut la mine o schimbare în timp şi că acum nu mai sunt o victimă sigură a celor din jur. Să traduc: infantilitatea şi naivitatea de odinioară s-au mai diminuat, că de dispărut nu aveau cum aşa peste noapte. Nu am insistat cu întrebările asupra acestui fapt, aşa că m-am mulţumit să înţeleg ce am vrut eu din asta. Poate... m-am maturizat? Dar ce înseamnă de fapt maturizarea? Să nu mai fi copil?
Un copil e naiv. E îmbătat de frumos. Se joacă. Iubeşte. Zâmbeşte mult, râde cu poftă. Dacă a primit o palmă, peste 10 minute uită că l-a durut. Un copil nu urăşte, nu ucide, nu înşeală. Eu sunt un copil. Ceva din mine are aceste calităţi şi refuză să le înece.
Poate sunt un copil... mai cerebral? Că da, copilul nu trebuie să dispară din noi niciodată. Şi ce oi fi la bătrâneţe? Cu siguranţă un copil mai înţelept!

2 comentarii:

Jackal spunea...

Poate ar trebui sa gandim inocent ca niste copii si altfel ar fi viata. N-ar avea cum sa fie viata grea daca ai un zambet de copil mereu.

simf spunea...

tineretea e o stare a spiritului, atata vreme cat vei putea pastra ceva din copilul din tine, viata nu-ti va putea fi decat frumoasa.