marți, 11 ianuarie 2011

Tablou în versuri

Nu cred că aţi trecut prin copilărie fără să aveţi pe buze o poezie a Otiliei Cazimir. Că a fost vorba despre "Gospodina", "Puişorul cafeniu", "Unde-s ochelarii?", "Baba iarna intră-n sat", sau "De pe-o Bună dimineaţă", toate au spus în versuri poveşti şi întâmplări care ne-au alinat sufletele. Eu, azi, chiar dacă nu mai sunt un copil, recit, cu îngăduinţa dumneavoastră, o poezie care îmi aşterne în faţă un splendid tablou glaciar.

Otilia Cazimir - Vis Alb

Aş vrea cu tine să mă duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Când gheaţa mării clare se desparte
În blocuri plutitoare de cristal.
Desfăşurând culorile-i spectrale,
S-ar înălţa deasupra noastră ca un fald
Dantela aurorii boreale,
De purpură, de aur şi smarald.
Banchiza albă ne-ar aşterne-n faţă
Covoare de omăt imaculat.
Şi-n adăpostul mic, scobit în gheaţă,
Am arde-un foc de spirt denaturat.
Din larga-mpărăţie de zăpadă,
S-ar aduna fantasticul norod
Al nopţilor polare, să ne vadă:
Urşi albi, de vată foce mari, de glod…
Iar când natura-n soare nou învie
Şi când văzduhul nu mai e opac,
Într-un bazin de sticlă argintie
Ar licări oglinda unui lac.
Acolo-n apa-i calmă şi albastră
M-aş duce-n zori de ziuă să mă scald
Şi cât ar fi de frig, iubirea noastră
M-ar face să-mi închipui că mi-i cald!

Niciun comentariu: