D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Nu cred că aţi trecut prin copilărie fără să aveţi pe buze o poezie a Otiliei Cazimir. Că a fost vorba despre "Gospodina", "Puişorul cafeniu", "Unde-s ochelarii?", "Baba iarna intră-n sat", sau "De pe-o Bună dimineaţă", toate au spus în versuri poveşti şi întâmplări care ne-au alinat sufletele. Eu, azi, chiar dacă nu mai sunt un copil, recit, cu îngăduinţa dumneavoastră, o poezie care îmi aşterne în faţă un splendid tablou glaciar.
Otilia Cazimir - Vis Alb
Aş vrea cu tine să mă duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Când gheaţa mării clare se desparte
În blocuri plutitoare de cristal.
Desfăşurând culorile-i spectrale,
S-ar înălţa deasupra noastră ca un fald
Dantela aurorii boreale,
De purpură, de aur şi smarald.
Banchiza albă ne-ar aşterne-n faţă
Covoare de omăt imaculat.
Şi-n adăpostul mic, scobit în gheaţă,
Am arde-un foc de spirt denaturat.
Din larga-mpărăţie de zăpadă,
S-ar aduna fantasticul norod
Al nopţilor polare, să ne vadă:
Urşi albi, de vată foce mari, de glod…
Iar când natura-n soare nou învie
Şi când văzduhul nu mai e opac,
Într-un bazin de sticlă argintie
Ar licări oglinda unui lac.
Acolo-n apa-i calmă şi albastră
M-aş duce-n zori de ziuă să mă scald
Şi cât ar fi de frig, iubirea noastră
M-ar face să-mi închipui că mi-i cald!
Otilia Cazimir - Vis Alb
Aş vrea cu tine să mă duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Când gheaţa mării clare se desparte
În blocuri plutitoare de cristal.
Desfăşurând culorile-i spectrale,
S-ar înălţa deasupra noastră ca un fald
Dantela aurorii boreale,
De purpură, de aur şi smarald.
Banchiza albă ne-ar aşterne-n faţă
Covoare de omăt imaculat.
Şi-n adăpostul mic, scobit în gheaţă,
Am arde-un foc de spirt denaturat.
Din larga-mpărăţie de zăpadă,
S-ar aduna fantasticul norod
Al nopţilor polare, să ne vadă:
Urşi albi, de vată foce mari, de glod…
Iar când natura-n soare nou învie
Şi când văzduhul nu mai e opac,
Într-un bazin de sticlă argintie
Ar licări oglinda unui lac.
Acolo-n apa-i calmă şi albastră
M-aş duce-n zori de ziuă să mă scald
Şi cât ar fi de frig, iubirea noastră
M-ar face să-mi închipui că mi-i cald!
Comentarii