Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Changes

Mi-am dat seama cam târziu că am devenit un roboţel. De fapt, n-aş fi băgat de seamă nici în momentul de faţă, dacă ceva nu scârţăia. În fine! E timpul să mă schimb! Am început deja operaţiunea. Aşa că, în ultimul timp, am găsit timp să fac lucruri care-mi plac, dar pe care le-am tot amânat de-a lungul anilor doar pentru că mi se păreau un lux, o fiţă sau un moft. Ei bine, am început să ies mai mult, să mă distrez şi mi-am făcut chiar şi abonament la Bazinul Olimpic. N-are rost să vă spun cât de bine face o oră de înot la fizic şi la psihic. Vă recomand cu toată căldura, chiar dacă nu e tocmai confortabil să înoţi printre atâţia boraci care chiar ştiu cu ce se mănâncă acest sport. La un moment dat mă simţeam handicapată, când îi vedeam cum dau din mâini şi cum se avântă prin apă cu o lejeritate şi cu o nonşalanţă de invidiat. În fine, dacă mergeţi, vă recomand să vă luaţi, pe lângă prosoape imense, şi una bucată uscător de păr, că cele de acolo cam fac fiţe. Aşa se face că eu am străbătut "lungul" drum către casă cu părul ud. Deocamdată, Moş Hapciu nu m-a vizitat şi sper ca şi Preacuvioasa Gripă să mă ierte de data asta.

Comentarii

laur1985 a spus…
Salut!

As fi interesat sa cumpar 2 articole pe blogul/siteul tau. Articolele vor arata ca primele doua de pe www.blogreflex.ro (cele legate de Pariuri-x). Articolele vor fi facute de mine si vor contine patru linkuri (trei intr-un articol, unul in al doilea articol). Daca esti interesat/a astept un mail la adresa laur_rapidistul@yahoo.com cu adresa blogului si un pret pentru care esti de acord sa le postezi.

O zi buna!
Geocer a spus…
Pai stiu ca tu tot timpul iesi prin cluburi, deci de ce zici ca acum ai inceput sa iesi mai des?
Si eu astept cu nerabdare primavara, iar mai apoi vara, ca sa fac ceea ce-mi place : o sa ma fac din nou gradinar de week end si tot in week end voi merge si la plaja.

P.S. Eu zic sa-i ceri vreo 5000 de Euro tipului care e interesat sa publice articole la tine pe blog!
Raluca Nicula a spus…
:)) George, si eu am zis la fel! Cat despre iesitul meu prin cluburi, chiar nu am mai practicat sportul asta de luni bune.
Geocer a spus…
Pai deh, daca vinerea seara iti gasesti altceva de facut, in loc sa vii la "Librarie"!
Gabriela a spus…
Se spune ca atunci cand femeile vor sa faca schimbari in viata lor incep prin a-si schimba culoarea parului, tunsoarea, iar mai apoi isi iau abonament la sala. Tu ai iesit un picut din tipare, asa ca e de bine!
Raluca Nicula a spus…
Geocer, nici Clubul nu mai e ce a fost, asa ca...

Gabriela, am iesit din tipare, dar tot vreau sa ma tund si sa ma vopsesc :D
Stefania a spus…
super buna idee! :)

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Lupul

#povestire, #madebyme
Când eram mic, casele din Vânjoi îmi păreau niște ciuperci de piatră și cărămidă cu pălării țuguiate din tablă ruginită. Pe atunci, pe locul acesta de la poalele Munților Înalți, unde ceața se împrăștie ca dintr-un sac de făină cu fundul spart, eu mă aflam în grija bunicilor, Ila și Mălaie – doi bătrâni scunzi, cu fețele uscate, dar vioi și muncitori -  pentru că părinții mei munceau la un boier din satul învecinat și-și petreceau acolo mai tot timpul.


    O dată pe an, în concediul de iarnă, îmi fac curaj să-mi vizitez mama, pe care n-a fost chip s-o înduplec, după ce a murit tata, să se rupă de meleagurile natale pentru a o muta la mine, în apartamentul cu trei camere din București. Mama e aproape oarbă, iar medicul de la dispensarul din sat m-a anunțat telefonic că nu mai are mult de trăit. El spune că asta e cam ultima fază a diabetului zaharat de care suferă de peste douăzeci de ani. I-a spus-o și ei și i-am mai întărit și eu ultimatumul, dar degeaba, ea și ma…