Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Românii au talent... să voteze prost!

Şi-am urmărit săptămâni de-a rândul o emisiune tâmpită, şi am crezut că talentul va fi cel care va fi premiat atunci când se caută talente. N-a fost să fie, din păcate. Şi asta pentru că la "Românii au talent" tot românii au votat. Dintre atâţia copii şi oameni cu un har remarcabil, s-a găsit să fie cel mai cel unul care mie personal nu-mi spune absolut nimic. Ca el găsesc, dacă vreţi, zeci în Piteşti. Garantat mult mai buni, din toate punctele de vedere. Dar pe prostimea română, de care nu ne mai lecuim odată, nu a impresionat-o talentul la "Românii au talent", ci povestea din spate, tragedia. Şi da, copilul ăsta asta a făcut de când a intrat în concurs: a cerşit voturi băgând în faţă drama prin care a trecut. Nu se face aşa ceva, iar aici vina o poartă juriul şi organizatorii. Păcat, pentru că în alte ţări chiar au fost promovate adevăratele talente.
O voce ca a lui Narcis Ianău nu găseşti la tot pasul, o tehnică atât de bună precum cea a lui Valentin Dinu aşijderea, iar muncă şi talent ca la Ballance mai rar. Şi Rebeca a fost bună, şi Valentin Luca, dar şi Cosmin Agache. Fiecare dintre ceilalţi finalişti ar fi meritat marele premiu. În afară de Adrian Ţuţu. Dacă voi, votanţii lui peşte, îmi argumentaţi pertinent ce anume aţi găsit şi aţi numit talent din ceea ce face acest băiat, poate vă şi cred. Din partea mea, el cu tot cu familia Luca (alţi penibili) nu aveau ce căuta nici în semifinale.

Vezi aici şi compară, după care dă-te cu capul de pereţi sau aruncă telefonul ăla cu care ai votat. Halal!

Comentarii

Jackal a spus…
Mda aceeasi parere. Intaresc ideea ca ProTV a promovat dramele ca la emisiunea sora(dansez pentru o drama). O situatie grea avea si baiatul cu scamatoriile cu mingea, insa el a intarit ca nu vrea sa se discute de situatia lui.
Pro-ul o fi zicand ca a facut treaba, la episodul urmator nu ma voi mai uita, probabil nici multi altii. Si astfel strica romanul o treaba bine inceputa.
Raluca Nicula a spus…
Propun ca emisiunea sa fie mutata la Taraf TV, macar sa stim o treaba... :))
Geocer a spus…
Mai bine de mine: nu m-am uitat nici macar la una dintre emisiunile astea!
Dama fara camelii a spus…
Pai romanasii au votat ca la ... alegeri.

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…