Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Sub pământ SRL

Din ciclul: "Mi s-a luat de soare, sub pământ ce-o mai fi?", zilele trecute am vizitat salina Ocnele Mari din judeţul Vâlcea. Nu mai fusesem niciodată într-un astfel de loc şi pot să spun că am rămas impresionată, trecând peste episoadele gen vânzătoare acră, manelişti cu un kil de aur la gât (da, nici sub pământ nu scapi de ăştia!) şi alte asemenea. Salina ne-a întâmpinat cu un manechin în costum de ortac şi cu un mesaj cât se poate de sinistru: "Noroc bun!". Din ce-mi povestea mai demult bunicul care a lucrat în mina de cărbune Lupeni, aceasta era "urarea" de fiecare dată când minerii intrau să scoată din pământul rece aurul negru. Intrând în salină, m-am gândit aproape non-stop la oamenii care au lucrat acolo. În pereţi se vedeau urmele de târnăcoape şi puteai simţi ce era în sufletul celor care, cu ani buni în urmă, intrau în mină, dar nu ştiau dacă vor mai ieşi la fel. Am văzut acolo un mini-oraş, cu terenuri de sport, restaurante, alei, o bisericuţă, locuri de joacă pentru copii, diverse scene desprinse din viaţa ţăranului de rând. Din loc în loc, erau pancarte cu fel şi fel de lucruri utile şi proverbe având în centru sarea, cea fără de care bucatele şi însăşi viaţa nu ar mai fi, parcă, la fel.Mi-a plăcut călătoria, deşi mi-aş fi dorit să stau vreo câteva zile acolo, ca să pot intra mai des cu autobuzul la o adâncime de 29 de metri, să respir aer sărat şi să trăiesc în alte vremuri. Pentru toţi cei care n-au "servit" niciodată o astfel de experienţă, vă recomand cu căldură o oază de aer rece.

Comentarii

Geocer a spus…
Si eu am fost acolo, anul trecut. Am fost la fel de impresionat ca si tine. Am scris si pe blog.
alexander a spus…
eu am fost in alta salina, pe la slanic moldova. am coborat pe serpentine cu un microbuz. jos, acolo, tot asa, un mic oras, cu biserica si restauyrante si jocuri de joacca si locuri de dat cu capul. etc etc.
semnat, un manelist cu 900 grame de aur:D
Raluca Nicula a spus…
Da, George, stiu ca ai fost. De fapt tot citind pe bloguri si auzindu-i pe altii care au fost ne-am decis si noi sa ne deplasam!
Alexander, si la Slanic Moldova ne-am propus sa ajungem. Cat despre semnatura, sunt sigura ca nu e asa :)

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…