Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Sub pământ SRL

Din ciclul: "Mi s-a luat de soare, sub pământ ce-o mai fi?", zilele trecute am vizitat salina Ocnele Mari din judeţul Vâlcea. Nu mai fusesem niciodată într-un astfel de loc şi pot să spun că am rămas impresionată, trecând peste episoadele gen vânzătoare acră, manelişti cu un kil de aur la gât (da, nici sub pământ nu scapi de ăştia!) şi alte asemenea. Salina ne-a întâmpinat cu un manechin în costum de ortac şi cu un mesaj cât se poate de sinistru: "Noroc bun!". Din ce-mi povestea mai demult bunicul care a lucrat în mina de cărbune Lupeni, aceasta era "urarea" de fiecare dată când minerii intrau să scoată din pământul rece aurul negru. Intrând în salină, m-am gândit aproape non-stop la oamenii care au lucrat acolo. În pereţi se vedeau urmele de târnăcoape şi puteai simţi ce era în sufletul celor care, cu ani buni în urmă, intrau în mină, dar nu ştiau dacă vor mai ieşi la fel. Am văzut acolo un mini-oraş, cu terenuri de sport, restaurante, alei, o bisericuţă, locuri de joacă pentru copii, diverse scene desprinse din viaţa ţăranului de rând. Din loc în loc, erau pancarte cu fel şi fel de lucruri utile şi proverbe având în centru sarea, cea fără de care bucatele şi însăşi viaţa nu ar mai fi, parcă, la fel.Mi-a plăcut călătoria, deşi mi-aş fi dorit să stau vreo câteva zile acolo, ca să pot intra mai des cu autobuzul la o adâncime de 29 de metri, să respir aer sărat şi să trăiesc în alte vremuri. Pentru toţi cei care n-au "servit" niciodată o astfel de experienţă, vă recomand cu căldură o oază de aer rece.

Comentarii

Geocer a spus…
Si eu am fost acolo, anul trecut. Am fost la fel de impresionat ca si tine. Am scris si pe blog.
alexander a spus…
eu am fost in alta salina, pe la slanic moldova. am coborat pe serpentine cu un microbuz. jos, acolo, tot asa, un mic oras, cu biserica si restauyrante si jocuri de joacca si locuri de dat cu capul. etc etc.
semnat, un manelist cu 900 grame de aur:D
Raluca Nicula a spus…
Da, George, stiu ca ai fost. De fapt tot citind pe bloguri si auzindu-i pe altii care au fost ne-am decis si noi sa ne deplasam!
Alexander, si la Slanic Moldova ne-am propus sa ajungem. Cat despre semnatura, sunt sigura ca nu e asa :)

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…