Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Ce-am făcut de ziua noastră

Ce-am făcut de ziua noastră, a tuturor românilor? Am lucrat. Dar nu-mi plângeţi de milă, a fost chiar frumos. Am mers la Monumentul Eroilor, acolo unde a avut loc o ceremonie cu depuneri de coroane, după care m-am îndreptat spre Piaţa Vasile Milea pentru a vedea defilarea. Aici am făcut cunoştinţă cu doi meşteri populari care mi-au înveselit ziua devenită prea sobră. Gheorghe Mateescu, din Curtea de Argeş, îmbrăcat în ţăran argeşean veritabil, ne-a servit pe mine şi pe Edi Vasile, colegul de la Antena 1 Piteşti, cu câte un pahar de vin fiert. N-am băut însă, din păcate, în timpul programului :PLângă standul domnului Mateescu, am făcut cunoştinţă cu o femeie care şi-a petrecut ziua de 1 Decembrie la fel ca mine: muncind. Numai că piteşteanca noastră nu a alergat cu microfonul prin tot centrul ca să ia declaraţii, ci croşeta de zor. Printre mileurile expuse am zărit unul care mi-a captat atenţia. Da, doamna Maria Barbu a vândut cu 5 lei România (alţii au dat-o de pomană...)După ce am mâncat preparate tradiţionale şi am ascultat muzică populară, mi-am dat seama de un lucru: România e chiar frumoasă. Deci, să ne trăiască!

Comentarii

Anamaria a spus…
Eu am baut... o gurita de tuica, dar nu din centru... mai de al periferie... eram in timpul programului:P
EmaPirciu a spus…
Ai avut tu noroc sa nimeresti la oameni de bine... Oricum, avem si romani frumosi in tara asta. Si nu dau exemple ca nu am loc aici.
Logatu a spus…
Stiam de-aseara ce-ai facut! ;)
Geocer a spus…
Daca n-ai baut tuica fiarta (sau macar vin fiert), inseamna ca nu est patrioata !
Alina a spus…
Subscriu la ultimele doua propozitii din articolul tau!
Raluca Nicula a spus…
@Anamaria: spusa domnului Golescu :)
@Gamalia: chiar ca trebuie sa ai noroc sa mai nimeresti in zilele noastre langa oameni de calitate. Bine grait-ai!
@Logatu: esti un om informat, deci. Good for you.
@Geocer: dar am papat sarmale. Se pune?
@Alina: si eu :D

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...