Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Triplă lansare de carte

Triplă lansare ieri la Biblioteca Judeţeană din Piteşti. Autorii: Oana Stoica Mujea, Bogdan Hrib şi Luis Miguel Rocha au prezentat în faţa câtorva zeci de spectatori volumele lor ieşite recent de sub tiparele Tritonicului, respectiv: "Indicii anatomice", "Somalia, mon amour" şi "Papa trebuie să moară". Prezentările au fost făcute de către Denisa Popescu Martin, referent în cadrul instituţiei-gazdă.

A vorbit prima dată despre cartea sa Luis Miguel Rocha din Portugalia, după care a urmat o intervenţie a lui Bogdan Hrib (directorul editurii Tritonic), una în care, la o întrebare adresată de cineva din public a răspuns cam aşa:

După lansările volumelor "Papa trebuie să moară" şi "Somalia, mon amour" a urmat cea a "Indiciilor anatomice":

Oana, drăguţa de ea, ne-a dezvăluit câte ceva despre viitorul roman "Parfumul văduvei negre", după care a trecut rapid la "Indiciile anatomice":

După eveniment am cumpărat cartea Oanei, am luat şi autograf (sâc!). M-am bucurat să-i văd în sală pe bloggerii de la club: Canguru, Geocer şi Ema (imaginea Iolandei Ştireanu din "Indicii anatomice"). De asemenea, au mai venit şi Jean Dumitraşcu, scriitorul Marin Ioniţă şi mulţi alţi oameni de cultură, oameni care o îndrăgesc pe Oana şi cărora le plac Tritonicii :)

Comentarii

EmaPirciu a spus…
A fost o lansare interesanta. Am intarziat putin, dar ma bucur din suflet ca am ajuns.
Semnat, Lala :)
Geocer a spus…
Ce-o fi avand Oana cu mine? Ce i-oi fi facut, de vorbeste asa frumos despre mine? Ma si rusinez cand o aud !
Canguru' a spus…
Bine ca esti personaj pozitiv, ca nu stii cand se supara pe tine si te omoara! In carte, of course...
Oana a spus…
Va multumesc multtttttttt, tuturor, inca n-am avut timp sa intru e bloguri, dar vineri de dimineata o iau de la capat... cu blogul.
Raluca, merci mult pentru youtube!!!

Postări populare de pe acest blog

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

Bloggerii cititori. Care este!

A trecut şi cea de-a nu-ştiu-câta întâlnire a clubului bloggerilor cititori (mai degrabă "discuţioşi" aş zice, că azi chiar n-am vorbit despre cărţi decât foarte, foarte puţin). Grupului nostru i s-a alăturat în această seară şi Remus Ştefan pe care mi-a făcut plăcere să-l cunosc aşa la o cafea şi-un 7up, că de ştiut îl ştiam din vedere. Mă bucur, Remus, că mi-ai onorat invitaţia, aşa că în continuare îi aşteptăm să-şi facă timp şi curaj să apară la Librăria mea şi pe domnii Cristian Cocea (cu tot cu pipă) şi Aurel Sibiceanu, zis Sibi. Au mai povestit ce-au mai făcut, ce-au mai păţit Ema (complimentată pentru "mintea ascuţită"), Oana şi al său inegalabil soţ, Sorin, şi George Cernătescu , cel care s-a întors, precum fiul risipitor, la vechea platformă blogspot, renunţând la .net . Dar n-au fost, şi eu le-am simţit lipsa, Ioana şi Dan aka "porumbeii blogosferei piteştene". Dane, vreau să ştii că am fost fată cuminte şi mi-am pregătit lecţia dată de tine

Biletu', biletu', unde e biletu'?

Să stabilim de la bun început: eu nu merg cu autobuzul, nu de alta, dar n-am de ce. Din Popa Şapcă, adică unde stau, şi până în centru, adică unde serviciuiesc, nu s-a inventat linie de transport local. Dar sunt alţii mult mai ghinionişti ca mine, trebuie să recunosc. Să te trezeşti dimineaţa, să n-ai schimbat pentru bilet, să bagi o bancnotă măricică, să aştepţi, să aştepţi, să înjuri, să primeşti biletul, să aştepţi, să nu primeşti rest. Care e următorul lucru, după înjurat, pe care-l faci? Te apuci, ca orice om normal, stresat la gândul unei grele zile de muncă, şi-i dai un capac respectivului. Hai şi un picior! Tot nimic! Straşnicul automat rămâne neînduplecat şi pace. Nu eu sunt personajul textului de mai sus, doar v-am zis că nu merg cu autobuzul, ci un piteştean la întâmplare. Am fost de curând la Primărie la o conferinţă de presă şi edilul nostru Tudor Pendiuc se văita că lumea vandalizează automatele. Unii dintre huni (mai plini de inspiraţie şi mai lipsiţi de creieraş) au băg