Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

De la ruşi vine iarna

Unii dintre voi ştiu pasiunea mea pentru literatură rusă. Imediat ce termin de citit romanul poliţist "Indicii anatomice" de Oana Stoica Mujea, mă apuc de unul în limba lui Tolstoi. Aşa sunt eu, cum vine frigul, cum iarna siberiană îmi face cu ochiul. Dacă aveţi vreo recomandare, nu mă supăr, chiar îmi prinde bine!

Comentarii

EmaPirciu a spus…
Te invidiez. Eu nu pot...
Canguru' a spus…
Poti sa citesti "Indicii anatomice" in limba rusa si ai rezolvat doua probleme dintr-odata! :))
ViorelaDi a spus…
Draga mea, eu intotdeauna citesc cu mare placere Turgheniev.
Am si o lista: 'In ajun' 'Fum'. 'Prima iubire'. 'Un cuib de nobili', 'Apele primaverii' sau - daca de pasioneaza, 'Povestirile unui vanator'.
Ce-mi place mie la el? Ca indiferent de subiect sau de intriga, indiferent daca personajele sunt pozitive sau negative, toate sunt descrise cu delicatete, cu un fel de evlavie/ respect ale omului umil care isi recunoaste limitele si care - desi n-o spune explicit - isi asuma indemnul biblic 'Cel ce-i fara de pacat sa runce primul piatra'.
Nu stiu daca te-am convins ca merita, dar sper ca - citind - sa iti infrumuseze viata cu acea delicatete care lipseste aproape cu desavarsire omului contemporan.

PS: cartile au aparut in anii 60-70 la BPT (mai ai abonament la biblioteca?)- unele dintre ele au fost re-editate la Editurile POlirom si Prut in 2002-2003 (daca vrei sa le ai in bilbioteca de acasa).
Raluca Nicula a spus…
Mulţumesc frumos, Viorela! Da, recomandările tale m-au convins, aşa că o să dau fuguţa prin librărie să văd ce titluri, dintre cele enumerate de tine, găsesc. Sa ai un sfarsit de saptamana frumos!
Alina a spus…
Dupa Tolstoi nu ma omor. L-am citit in facultate de nevoie ca n-a fost pe gustul meu. In schimb, citind paralela facuta de tine intre venirea iernii si literatura rusa, parca m-as apuca sa recitesc pt a... oara Dostoievski. Orice. In cazul meu e in top 3.

Postări populare de pe acest blog

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...