Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Romanul de sex

De ce e perceput romanul de dragoste ca o literatură dedicată în special femeilor? Ce, voi bărbaţii nu iubiţi? Nu aţi nenorocit batiste şi şerveţele după o despărţire? Nu v-aţi consumat sufletul şi lacrimile totodată într-un astfel de moment sau nu aţi simţit că vă prăbuşiţi atunci când O pierdeaţi atât de uşor?... Ba, sigur că da! Numai că mai mereu vă mascaţi slăbiciunile normale în alte stări! De ce faceţi asta? Să păreţi mai puternici sau doar vă place să fiţi sadici cu voi înşivă?
Am înţeles, deci romane siropoase cu ei si ele care se lasă pradă acestor stări euforice ale iubirii adevărate nu sunteţi de acord. Strâmbaţi din nas în faţa romanelor din această categorie. Pentru voi, un autor e banal dacă scrie despre dragoste. Atunci, special pentru voi toţi aceştia care catalogaţi drept "ieftină" o astfel de poveste, aş inventa, doar pentru a vă vedea fericiţi odată, ROMANUL DE SEX. Nu daţi buzna în librării deocamdată pentru că se lasă cu ecranizări pe Channel XXX (există sau îl înfiinţez şi p-ăsta?), postul vostru preferat.
P.S.: Hai nu vă simţiţi toţi bărbaţii ofensaţi. Ca să găsesc acul şi să-l trag de urechi, a trebuit să răscolesc tot carul cu fân...

Comentarii

Anonim a spus…
Ohooo! Păi nu trebuie să inventezi romanul sexual. S-a inventat deja! Anais Nin, Henry Miller (mai ales în "Tropicul Cancerului"), o anumită parte a literaturii lui Pascal Bruckner (citeşte "Luni de fiere") sunt doar câţiva din autorii de romane sexuale, care folosesc termeni pornografici, expliciţi. Bărbaţii nu recunosc sufeinţa din dragoste, fiindcă simt că lucrul ăsta îi emasculează. Şi apoi, sincer, tu, când vezi un bărbat plângând ca o primadonă confuză, nu încerci un sentiment de uşor disconfort? Nu te-ai duce la el să-i spui... "Hai, mă, nu mai plânge. Eşti bărbat, ce naiba!"
Raluca Nicula a spus…
1. Deci si de data asta s-au gasit intelighenti care sa mi-o ia inainte;
2. "Si baietii plang cateodata..." si nu zice nimeni ca sunt penibili. Totusi cine a zis ca doar prin plans trebuie sa-si arate sentimentele? Sunt einspe mii de alte moduri...
3. Merci de com.!:D
Anonim a spus…
Nu are legatura cu subiectul si stiu ca te va amuza postarea.
Colega ta, Ingrid Berezovschi, are pe undeva o pagina personala (hi5, blog, etc)?
Anonim a spus…
'Nu aţi nenorocit batiste şi şerveţele după o despărţire?' BA DA! Multe ! mai importante sunt insa bataturile in palma, batistele si servetelele nu-s totusi o pierdere asa importanta :D

Postări populare de pe acest blog

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...