Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Stropi de suflet argeşean I - Obicei de Mucenici

Comuna Mălureni, 9 martie 2009. Primăvara îşi face loc uşor-uşor în viaţa sătenilor. Rulând în zorii zilei pe şosea, zăreşti soarele printre plutele de pe margine şi te gândeşti că într-adevăr, ziua mamei a binecuvântat cumva zona, recompensând-o cu sărutul florilor. Prin parbriz simţi cum pământul revine la viaţă, respirând prin iarbă şi copaci aproape înmuguriţi. Undeva la stânga, apuc pe un drumeag de ţară, încă afectat de topirea zăpezii şi de ploaia de acum câteva zile. După câteva minute de mers agale, ajung la destinaţie cu răsuflarea tăiată: sunt acasă. Şi cel mai important, sunt acasă în Ziua de Mucenici.
Primăvara are gust. Şi eu ştiu care e, pentru că l-am încercat astăzi, din nou, după un an. Da, primăvara are gust de “măcinici de Zgaroieşti”. Aici, într-un sătuc de la poalele dealurilor, binecuvântat cu aer proaspăt, timpul pare că a stat pe loc. Şi bine a făcut. În fiecare an, de 9 martie, sătenii sărbătoresc primăvara şi viaţa, şi totodată curajul exemplar de care odată au dat dovadă cei 40 de sfinţi care s-au sacrificat pentru credinţa lor în Dumnezeu.
În această zi, familia se reuneşte pentru a face curăţenie în grădiniţa casei. Resturile adunate din furci şi greble se strâng la un loc. Capul familiei dă foc grămezii, iar atunci când flăcările se mai potolesc copiii sar de trei ori peste foc. Legenda de aici spune că astfel tinerii sunt feriţi de boli pentru tot anul, fiind totodată purificaţi şi binecuvântaţi de cei 40 de mucenici.
În tot acest timp, în casă se prepară “măcinicii”, desertul tradiţional pentru această zi a anului. După ce a frământat coca şi a împletit nişte covrigi mărunţi, gospodina casei i-a pus la fiert, presărând sare fină. Când mucenicii dau semne că sunt gata de consumat se iau de pe foc şi se servesc pofticioşilor alături de un praf de zahăr vanilat, o lingură de zahăr tos şi încă una de nucă măcinată.
Obiceiul se mai păstrează pe Valea Vâlsanului spre deosebire de altele care au dispărut odată cu cei care credeau în ele. Care sunt acestea din urmă şi ce a pierdut Argeşul prin îngroparea lor, aflaţi în zilele următoare, sub acelaşi generic: „Stropi de suflet argeşean”.

Comentarii

dumis a spus…
Obisnuiam sa fac si eu chestia asta cand eram la bunici, dar m-am indepartat de vechile mele obiceiuri. :D

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Hermann Hesse - „Siddhartha”

Am o slăbiciune pentru cărțile lui Hermann Hesse, scriitorul german care în 1946 a luat Premiul Nobel. Ce iubesc pur și simplu la operele lui? Sunt mai multe lucruri, dar, în principal, mă fascinează personajele sale, care-și caută cu stăruință sensul în viață.

„Siddhartha” a fost pentru mine o revelație. Citind această carte am avut un sentiment amestecat de pace și frumos pe care nu-l mai simțisem de foarte mult timp. Tocmai de aceea cred că nu-l voi uita niciodată pe Siddhartha, fiul de brahman care pleacă din casa tatălui său pentru a se descoperi. Și despre niciun alt lucru de pe lumea asta nu știu mai puțin ca despre mine, despre Siddhartha!

Urmărindu-i periplul prin India, m-am întrebat de ce, în general,  omul simte nevoia să-și ia lumea în cap ca să-și cunoască sufletul. Și m-am gândit că oricât de istovitor și de paradoxal ți-ar părea uneori acest drum al cunoașterii de sine, tot vei simți la un moment dat că merită cu vârf și îndesat tot efortul. Pentru că (nu-i așa?) farmecul…