Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Romanul de sex

De ce e perceput romanul de dragoste ca o literatură dedicată în special femeilor? Ce, voi bărbaţii nu iubiţi? Nu aţi nenorocit batiste şi şerveţele după o despărţire? Nu v-aţi consumat sufletul şi lacrimile totodată într-un astfel de moment sau nu aţi simţit că vă prăbuşiţi atunci când O pierdeaţi atât de uşor?... Ba, sigur că da! Numai că mai mereu vă mascaţi slăbiciunile normale în alte stări! De ce faceţi asta? Să păreţi mai puternici sau doar vă place să fiţi sadici cu voi înşivă?
Am înţeles, deci romane siropoase cu ei si ele care se lasă pradă acestor stări euforice ale iubirii adevărate nu sunteţi de acord. Strâmbaţi din nas în faţa romanelor din această categorie. Pentru voi, un autor e banal dacă scrie despre dragoste. Atunci, special pentru voi toţi aceştia care catalogaţi drept "ieftină" o astfel de poveste, aş inventa, doar pentru a vă vedea fericiţi odată, ROMANUL DE SEX. Nu daţi buzna în librării deocamdată pentru că se lasă cu ecranizări pe Channel XXX (există sau îl înfiinţez şi p-ăsta?), postul vostru preferat.
P.S.: Hai nu vă simţiţi toţi bărbaţii ofensaţi. Ca să găsesc acul şi să-l trag de urechi, a trebuit să răscolesc tot carul cu fân...

Comentarii

Misu a spus…
Ohooo! Păi nu trebuie să inventezi romanul sexual. S-a inventat deja! Anais Nin, Henry Miller (mai ales în "Tropicul Cancerului"), o anumită parte a literaturii lui Pascal Bruckner (citeşte "Luni de fiere") sunt doar câţiva din autorii de romane sexuale, care folosesc termeni pornografici, expliciţi. Bărbaţii nu recunosc sufeinţa din dragoste, fiindcă simt că lucrul ăsta îi emasculează. Şi apoi, sincer, tu, când vezi un bărbat plângând ca o primadonă confuză, nu încerci un sentiment de uşor disconfort? Nu te-ai duce la el să-i spui... "Hai, mă, nu mai plânge. Eşti bărbat, ce naiba!"
Raluca Nicula a spus…
1. Deci si de data asta s-au gasit intelighenti care sa mi-o ia inainte;
2. "Si baietii plang cateodata..." si nu zice nimeni ca sunt penibili. Totusi cine a zis ca doar prin plans trebuie sa-si arate sentimentele? Sunt einspe mii de alte moduri...
3. Merci de com.!:D
Anonim a spus…
Nu are legatura cu subiectul si stiu ca te va amuza postarea.
Colega ta, Ingrid Berezovschi, are pe undeva o pagina personala (hi5, blog, etc)?
Mar a spus…
'Nu aţi nenorocit batiste şi şerveţele după o despărţire?' BA DA! Multe ! mai importante sunt insa bataturile in palma, batistele si servetelele nu-s totusi o pierdere asa importanta :D

Postări populare de pe acest blog

Recomandare de lectură: Revista iocan, numărul doi

Am aflat de curând despre lansarea singurei reviste de proză scurtă din România, iocan.Responsabili de acest proiect ambițios, care promite, sunt scriitorii Cristian Teodorescu, Florin Iaru și Marius Chivu. Evident că nu am stat pe gânduri și mi-am comandat și eu numărul doi al revistei,  direct de pe site-ul editurii Vellant (cu transport gratuit, prin Poșta Română), pentru că pe elefant.ro stocul se epuizase... Eu zic că și asta spune ceva.

Nu vă mint, m-am pus pe citit cu niște așteptări. Mari. Am un principiu legat de proza scurtă, nu citesc o povestire imediat după cealaltă, ca să am timp să le "simt" pe fiecare așa cum merită (am făcut asta chiar de curând cu volumul de povestiri "Dincolo de nisipuri" al lui Fănuș Neagu, apărut în colecția Biblioteca pentru toți a Jurnalului Național, care mă tot așteaptă de o săptămână pe noptieră - dar, na! Fănuș Neagu e Fănuș Neagu, nu se înghite nemestecat). În schimb, iocanul nu l-am putut lăsa din mână. Am citit pe nerăs…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

În oglindă

#dinscrierilemele

 - Bunico, tălică te gândești la moarte? Am întrebat-o într-o zi, în timp ce mă fâțâiam ca o umbră după ea, prin bucătăria de vară. Zeama de găină scotea aburi pe plită.
 - Da’ ce-ți veni, Miruță? Nu mai bine cureți tu morcovu’ ăsta? Na cuțitu’!
Am luat morcovul, am luat cuțitul și m-am dus în colțul gheretei, unde, sub mătura din paie, era dosit gunoiul. M-am aplecat și am început să râcâi așchiile subțiri, portocalii, jos, pe ciment.
- De ce murim, mămăiță? Insistai eu.
- Fă, mamaie, tu vezi-ți de degete să rămână-ntregi! Moartea... las-o-n plata Domnului!
Mâinile ei mărunțeau ca un bucătar cu experiență solzii de ceapă, scoțând un sunet ce semăna cu toaca de la Mânăstirea Robaia, în zilele de sărbătoare.

- Moartea, Miruțo, e mai ușoară decât viața. Moartea nu te pune să faci de mâncare atunci când n-ai de niciunele, moartea nu te bate cu lemnul, ca un bărbat abțiguit. Moartea nici măcar nu te cicălește.
- Mămăiță, tălică-mi spui că moartea e mai bună decât viața, atunci …