Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Azi fac rating, fir-ar! Hai cu porno şi maneleeee!

Mi-e scârbă de televizor de ceva timp. Toate programele s-au manelizat, kitschizat, idiotizat. Frate, înafară de ştiri, de unde mă informez, n-am ce să văd! E strigător la cer. Adicătelea toată populaţia României e incultă, analfabetă şi dependentă de "Mor duşmanii miei" sau "Oooof, viaţa meaaa" de numai d-astea ne serviţi? Hai să fim serioşi şi rămâneţi voi cu jegurile umane pe post de telespectatori...
Aţi observat, cu siguranţă: România e ahtiată după porno: vedete porno, eleve porno, pitici porno, babete porno, prostie porno! De asemenea, ne place să ne arătăm muşchii din dotare şi mintea zero barat ca să demonstrăm cât de tari suntem şi cum îi facem "pă fraieri" (apropos... Nikita asta cine e, cu ce se ocupă şi mai ales DE CEEEE?).
Nu, staţi aşa că n-am terminat. Acum urmează partea cea mai frumoasă a televiziunilor din România! Toate, absolut toate, tânjesc după un Dan Diaconescu mititel, penibilel şi rating-ist (nu vă uitaţi în DEX că n-o să găsiţi cuvintele!).
Oare până unde se va ajunge cu prosteala boborului? Am şi un răspuns: mai e mult până departe, minunata criză de-abia a-nceput...

Comentarii

marius a spus…
Ai cea mai mare dreptate posibila. Si mie mi s-a luat de asa zisele vedete "nascute" peste noapte si mai ales de prostituata, sau mai degraba prostituatul de Naomi... pe toti i-am putea numi simplu -VSP ( Very Stupid Person)
Irina a spus…
Ai dreptate draga mea si cel mai grav e ca asta e doar inceputul...oare nu sunt atatea valori adevarate in tara asta care merita sa fie promovate?
Nu numai televiziunea e aiurea ci si ziarele care sunt "infecte".
Cum spuneau baietii de la Radio ZU:"daca nu te dezbraci sau daca nu esti prost nu mai apari pe nicaieri".
Apropo,cei de la ZU au difuzat reportajul tau facut la Piscani,la balci:)) foarte tare.

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…