Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Mântuirea din jacuzzi

Cred în Dumnezeu! Sunt convinsă că dacă omul ar respecta toate îndemnurile lăsate de EL pământul ar fi un al doilea Rai. Dar nu e aşa. Am văzut cum înşişi exponenţii lumii teologice tăvălesc numele Domnului, îl mânjesc cu minciuni, afaceri şi alte şiretlicuri, după care pozează în preacuvioşi. E trist. Ba nu, e strigător la cer. Cum să ai un părinte duhovnic care e mai atent la câţi bani îi dai decât la păcatele pe care ţi le mărturiseşti cu sfială sub patrafirul său? Cum să mai ai încredere că prin acel preot îţi vorbeşte chiar Dumnezeu, când el miroase a tutun, alcool sau a făţărnicie? Veţi spune că ar trebui să urmez vorba din popor: "Să nu faci ce face popa, ci să faci ce zice el!". Ei bine, nu sunt de acord cu ea. Preoţii ar trebui să fie exemple de urmat. De vorbe suntem sătui. Vorbele le găsim şi în cărţi, deci n-am avea nevoie de cineva anume care să ni le repete fără har şi trăire, dar pe bani frumoşi.
Ce m-a făcut să scriu aceste cuvinte? Nu dorinţa de a lovi în Biserica Ortodoxă Română (departe de mine acest gând) ci un lucru care pur şi simplu m-a şocat: Episcopia Argeşului îşi face hotel, dar ce hotel? Unul extravagant, păi ce credeaţi? Paravanul sub care se ascunde o afacere de toată frumuseţea aţi ghicit care este: construcţia cu pricina se vrea a fi un loc de popas pentru pelerini. Da, acei pelerini care Îl iubesc pe Dumnezeu, vor să cunoască lucrarea Sa, se roagă pentru mântuirea sufletului, sunt modeşti, darnici şi cu gândul numai la cele ce ţin de suflet. Pardon, greşeala mea... aceştia sunt pelerinii ăia de la carte, ăia teoretici, ăia care n-au nimic de-a face cu realitatea. Nu domne, pelerinul din ziua de azi se roagă ziua la Sfinţii de pe pereţi (dacă nu chiar la... Cutia milei) şi noaptea se desfată la saună, la jacuzzi, la masaj eventual. Unde a dispărut, fraţilor, credinciosul care se mulţumeşte şi cu o rogojină ca să-şi odihnească oscioarele ostenite, dar care este fericit şi împăcat în sinea lui că a comunicat cu Hristos?
Oare Episcopia Argeşului nu a găsit altceva mai bun de făcut cu atâţia bani decât un hotel? Oare nu mai sunt flămânzi de hrănit prin Argeş? Chiar aşa toţi săracii au primit pomană din partea mai-marilor bisericii noastre încât ultima găselniţă a fost un popas fitzos pentru pelerini (chiar, până acum pe unde or fi înnoptat sărmanii vizitatori?) Dar bisericile noastre sunt reabilitate? Da? Ia te uită, ptiu, bată-vă norocu să vă bată, de teologi iscusiţi!
Nu, deci mă doare sufletul, vă spun sincer. Chiar scriu cu amărăciune aceste cuvinte. Acum nu mai e o incertitudine. Nici măcar un tabu. Pur şi simplu înalta preoţime de pe la noi nu se mai ascunde. Nu mai poate. Pentru că ştiţi de ce? În sinea ei chiar a ajuns să creadă că face toată treaba asta... din cuvântul lui Dumnezeu. Parcă l-aş vedea pe episcop privind scurt în sus şi apoi agale în jos: „No, aşa ni-o arătat nouă Cel de Sus...”. Ce v-a arătat, prealuminaţilor, că mântuirea apare în jacuzzi?

Comentarii

gamalia a spus…
Ai uitat sa spui ca seara, acum deja mantuitii credinciosi vor putea sa ia cina la restaurantul hotelului. Aici va canta, bineinteles, taraful Episcopiei... parca era si el in plan.
Geocer a spus…
Popi au conturi in banca
Cerurile nu-i incap
Oficiaza cununia
Intre Dumnezeu si drac

Asa incepe cantecul lui Chilian "Ca-n viata"
Ascultati-l aici
Misu a spus…
Superb articol! Eu nu sunt credincios, dar apreciez credinţa curată atunci când o întâlnesc. Din păcate pentru credincioşii adevăraţi, popimea din România s-a vândut banului! Urât, ce să mai spun!
Irina a spus…
Am vazut si eu de dimineata la stiri reportajul despre acest hotel...no comment.
Oare episcopii nu trebuie sa dea si ei socoteala sau sunt o intreaga retea,o caracatita a intereselor materiale.
E clar ca au trecut vremurile in care sfintii stateau nemancati zile intregi,beau doar apa si traiau cu rugaciune...acum nu se pot concentra la cele sfinte decat la sauna.
Pacat,dar nu noi trebuie sa ii judecam,ci doar Cel de Sus.
Marian a spus…
calinic acest dinu patriciu al BOR... e clar ca si-a ratat cariera

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…