D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
De ce nu sesizează bărbaţii micile schimbări, pornind de la banalul vopsit (hai că în cazul meu de la şaten deschis la castaniu TREBUIE să fie o diferenţă), până la complicatul tuns (adică, HELLO!, când m-am trezit de dimineaţă lângă tine aveam părul lung, iar acum când vii acasă şi mă vezi cu el până la umeri... ţi se pare "la fel"?).
În fine, mă depăşesc misterele bărbăteşti. Să fie femeile mult mai atente la detaliu decât bărbaţii? Exemplu: avem şi noi şi ei în faţă o sticlă de bere (zic şi eu, nu mă omor după asta, în fine); noi ne uităm la culoare, etichetă, forma paharului în care chelneriţa plictistă toarnă agale şi eventual la scrumiera care de cele mai multe ori e murdară. Ei privesc cu încântare la formele chelneriţei şi duc la gură sticla sau paharul fără să se mai sinchisească de alte chestii din jur. Pragmatici, domne!
Revenim la new look... După ce le spui mieros: "M-am vopsit, nu-i aşa că arăt mai bine?", urmează răspunsul tipic masculin: "Da, dar eşti mult mai frumoasă naturală!". Nu zău... câţi dintre voi aţi privi fermecaţi o femeie neepilată sau cu cearcăne cât cepele? Nu-i aşa că v-ar piere pofta? Aşa mă gândeam şi eu... :D

Comentarii