Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Avem nevoie, în fapt, de o Sărbătoare a Iubirii?

Mult timp m-am răzvrătit împotriva Valentine’s day, neînţelegând pornirile şi obsesiile românilor de a împrumuta din cutumele de peste Ocean când le avem şi noi, foarte frumos, pe ale noastre. Cu timpul m-am resemnat, înţelegând de fapt că mă lupt cu morile de vânt: pe 14 februarie, în centrul Piteştiului apăreau şi mai multe tarabe cu kitschuri, din ce în ce mai mulţi îndrăgostiţi făceau coadă la uşa unor ofiţeri de stare civilă de ocazie, aproape toate discotecile organizau show-uri erotice drept cadou de „Valentine’s”.
M-am scuturat apoi de nesimţirea de a încerca să răstorn mentalităţi şi mi-am zis că voi privi detaşat la aceste forme comerciale în care iubirea e exploatată pe bani frumoşi. Dacă ei, românii, vor să cadă în penibil, lasă-i în plata Domnului. După vorba unui înţelept antic care spunea că „Dragostea şi foamea conduc lumea”, aş spune că „Foamea şi prostia conduc România” (na, că mai şi rimează). Şi-a răcit gura destul săracul Maiorescu cu forma fără fond specifică nouă, romanezilor, şi tot n-am învăţat nimic (Cazul Dragobete îngropat de Valentin spune muuuuulte).
Eu, însă, iubesc şi sunt iubită, primesc şi ofer cadouri nu neapărat de 14 sau 24 februarie, nu numai de 1, 8 martie sau 25 decembrie. Mă bucur de iubire în orice zi, la orice oră. De ce? Pentru că n-avem nevoie de o zi anume (fie ea importată sau tradiţională) ca să ne aducem aminte că iubim. Noi suntem îmbibaţi cu acest sentiment încă de la naştere, când îi zâmbim mamei cu gingiile fragede până îi străpungem sufletul cu o stare pe care nici ea n-a mai cunoscut-o. Păşind pe treptele vieţii, începem să respirăm mai multe feluri de iubire. Unele dintre ele rămân neschimbate pentru toată viaţa, altele se pierd precum aburii dimineţii. Dar nu putem trăi dacă nu ne hrănim constant sufletul cu o altă inimă, dacă nu împărţim cu cineva din fericirea şi drama acestei vieţi trecătoare.
Cine îşi închipuie că iubirea stă într-un kitsch achiziţionat de la tarabă, o căsătorie de-o zi executată de unii care nu vor altceva decât să le crească procentul în campanie sau o cutie de prezervative câştigate la tombola din discotecă, se înşeală amarnic. Adevărata dragoste e cea din sufletul nostru, cea care se manifestă în fiecare zi şi nu aşteaptă o zi anume pentru a ieşi din carapace gata să încropească nişte gesturi fariseice, după modelul turmei.

Comentarii

Adrian Enache a spus…
Fiecare zi în care iubin sau în care suntem iubiţi e o sărbătoare! Iar sărbătorile sunt cum ţi le faci. Dacă vrei să te simţi bine şi să fii fericit ai toate şansele să reuşeşti. Eu încerc să-mi fac fiecare zi să fie bună. Nu-mi iese întotdeauna, dar e aşa de bine că am cu cine să împart bunele şi relele...
Trăim într-o lume care exploatează individul la maximum, transformându-l într-un robot. Mulţi dintre noi uită că mai există şi bucurii în viaţă şi au nevoie de să li se amintească de ele. Şi nişte băieţi deştepţi inventează sau exploatează o sărbătoare care să le amintească roboţeilor că sunt oameni.
Nu vreau să mă transform într-un robot şi în fiecare zi încerc să rămân om. Să nu uităm că bucuria e în lucruri mărunte...
Paul Gabor a spus…
Sensibil. Mi-a placut. Blaga spune ca occidentalul sufera de prapastii iar rasaritaenul poseda adancimi. Salutari...

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…