sâmbătă, 21 februarie 2009

Minicult

Iubesc cărțile. În fiecare dintre ele regăsesc o parte din mine (un sentiment, o trăire, un refugiu). Și, exact așa cum fac cu orice lucru la care țin, cartea bună beneficiază de un tratament special din partea mea, lucru care se poate transforma, dacă se poate spune așa, într-un minicult. O să vi-l destăinui și vouă, chiar dacă risc să mă considerați nebună. Asta e, nimeni nu-i perfect! Astfel, niciodată nu mă apuc să citesc o carte fără să mă spăl pe mâini (un soi de respect, presupun); de fiecare dată când citesc încerc dau totul în jur pe MUTE (deși asta nu-mi reușește de fiecare dată); frazele pline de înțelepciune sau dialogurile inspirate sunt imediat transpuse într-o agendă specială; iar dacă volumul respectiv s-a ridicat la sau chiar a întrecut detașat așteptările mele, totul se încheie cu o strângere la piept. În semn de apreciere. Sau de nebunie incurabilă, cine știe...

Niciun comentariu: