Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Blogging again

Am avut astăzi o discuţie, ce-i drept cam scurtă (asta pentru că noi ăştia de la Argeş tv mai şi muncim) cu colegul Polonezu. Nu i-am spus-o personal (ar fi sunat a linguşeală gratuită şi complet deplasată), dar îmi place cum gândeşte. Polonezu e împotriva bloggerilor-ciupercari (ăştia apăruţi după ploaie...), care-şi fac şi ei blog că aşa se poartă. Stimate coleg, suntem pe aceeaşi lungime de undă. Cândva spuneam, după un webevent, că nu trebuie să milităm pentru creşterea numărului de bloguri, pentru că, trebuie să recunoaştem, mulţi dintre aceşti "scriitori" mirobolanţi nici nu ştiu bine a scrie, în fapt.
Mă mai întreabă acelaşi coleg, printr-o leapşă următoarele:
1. Primul contact cu blogging-ul?
2. De ce ţi-ai deschis blog?
3. Parerea ta despre blogurile de duzină, care apar doar pentru că sunt un “must-have”.
Întrebare bonus: De ce ai profil de hi5? // De ce nu ai profil de hi5? (în funcţie de caz)
Eu îi răspund cât se poate de sincer:
1. Cu bloggingul ca formă de a citi alte bloguri... nu mai ţin minte. Monitorizez demult paginile personale cunoscute, aşa că n-aş putea da o dată precisă. E mult de atunci. Ca blogging în sens de scris pe un blog m-am apucat cu acesta din decembrie 2007, dintr-o curiozitate. Am preferat platforma blogspot pentru că mi s-a părut accesibilă şi foarte bine pusă la punct (şi încă nu mă plâng nici acum). Dar pot spune că am creat un minitrend la vremea aia, deoarece mai multe colege de facultate mi-au spus că mi-au urmat calea într-ale blogosferei (un exemplu este Ema). Şi m-am bucurat de chestia asta.
2. Îmi place să scriu, îmi place să-mi dau cu părerea (iar pe un blog nu trebuie să ţi-o şi ceară cineva), vreau să mă fac citită, să interacţionez.
3. Blogurile de duzină vor muri aşa cum s-au născut: neinteresante.
@Polonezu: Pentru răspunsul la întrebarea-bonus se dă şi-un premiu? O sesiune foto ceva? :D Da, am profil de hi5, unul privat la care au acces doar prietenii şi cunoştinţele, că pentru aceştia l-am şi creat. N-am nevoie de comentarii gen: "Ce sexy eşti, guritză! Ai un ID?" & stuff.
Dau leapşa mai departe la Ramonelu şi KillerINC

Comentarii

Anonim a spus…
am ceva idei aberante legate de premiere, dar cred ca o sa ma rezum la a va premia pe toti cu o cafea de la tonomat, intr-o dimineata sufocati de fulgii aia mari de zapada de afara. horror!

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...