Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Mă-ntorc la vârsta inocenţei


Ajungi într-un moment în care te întrebi încotro se îndreaptă viaţa ta. Ajungi într-un punct în care te întrebi dacă visele tale din copilărie mai sunt aceleaşi şi acum. Ajungi la maturitate, fără să-ţi dai seama.

Cine nu visa în copilărie să se facă doctor, profesor, vedetă, avocat? Cu toţii, în toată inocenţa noastră, aspiram la idealuri pe care le credeam, în sinea noastră, imposibil de atins. Câteodată, visul nostru părea realizabil doar prin îndrăzneala lui. Ne spuneam de cele mai multe ori că dacă ne dorim cu adevărat un lucru, şi dacă vom munci pentru el, îl vom obţine în cele din urmă. Dar mulţi dintre noi, printre care şi eu, am observat cu trecerea timpului că nu doar aceste aspiraţii se schimbă, ci şi întreaga noastră concepţie despre tot ce ne înconjoară. Parcă în copilărie vedeam mai mult bine, eram mai optimişti, mai încrezători, mai îndrăzneţi. O dată cu noile descoperiri, realizam că până în momentul respectiv am fost ca în primele clipe din viaţă, când nu distingeam aproape nimic.
Copilăria ne ajută să ne formăm, iar maturitatea ne deformează. La această concluzie am ajuns. Şi asta pentru că vârsta inocenţei este atât de senină şi de fericită, încât ar trebui să rămânem aşa toată viaţa. Ar fi absurd, nu-i asa?
Şi maturitatea are avantajele ei... împlinirea, cel puţin spirituală, a unei persoane. Un om nu este desăvârşit ca fiinţă dacă nu trece prin toate stadiile de dezvoltare. Şi totuşi, parcă tot mi-aş dori să mă întorc la copilărie şi să rămân închisă într-o casă de păpuşi, să joc şotronul, pac!-pac!, elasticul, pătrăţelul, jocuri peste care se aşterne, lejer şi cu nepăsare, uitarea...

Comentarii

gamalia a spus…
imi place poza asta... imi aminteste de "Gone with the wind"... stii tu, Tomorrow is another day

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Lupul

#povestire, #madebyme
Când eram mic, casele din Vânjoi îmi păreau niște ciuperci de piatră și cărămidă cu pălării țuguiate din tablă ruginită. Pe atunci, pe locul acesta de la poalele Munților Înalți, unde ceața se împrăștie ca dintr-un sac de făină cu fundul spart, eu mă aflam în grija bunicilor, Ila și Mălaie – doi bătrâni scunzi, cu fețele uscate, dar vioi și muncitori -  pentru că părinții mei munceau la un boier din satul învecinat și-și petreceau acolo mai tot timpul.


    O dată pe an, în concediul de iarnă, îmi fac curaj să-mi vizitez mama, pe care n-a fost chip s-o înduplec, după ce a murit tata, să se rupă de meleagurile natale pentru a o muta la mine, în apartamentul cu trei camere din București. Mama e aproape oarbă, iar medicul de la dispensarul din sat m-a anunțat telefonic că nu mai are mult de trăit. El spune că asta e cam ultima fază a diabetului zaharat de care suferă de peste douăzeci de ani. I-a spus-o și ei și i-am mai întărit și eu ultimatumul, dar degeaba, ea și ma…