Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Mă-ntorc la vârsta inocenţei


Ajungi într-un moment în care te întrebi încotro se îndreaptă viaţa ta. Ajungi într-un punct în care te întrebi dacă visele tale din copilărie mai sunt aceleaşi şi acum. Ajungi la maturitate, fără să-ţi dai seama.

Cine nu visa în copilărie să se facă doctor, profesor, vedetă, avocat? Cu toţii, în toată inocenţa noastră, aspiram la idealuri pe care le credeam, în sinea noastră, imposibil de atins. Câteodată, visul nostru părea realizabil doar prin îndrăzneala lui. Ne spuneam de cele mai multe ori că dacă ne dorim cu adevărat un lucru, şi dacă vom munci pentru el, îl vom obţine în cele din urmă. Dar mulţi dintre noi, printre care şi eu, am observat cu trecerea timpului că nu doar aceste aspiraţii se schimbă, ci şi întreaga noastră concepţie despre tot ce ne înconjoară. Parcă în copilărie vedeam mai mult bine, eram mai optimişti, mai încrezători, mai îndrăzneţi. O dată cu noile descoperiri, realizam că până în momentul respectiv am fost ca în primele clipe din viaţă, când nu distingeam aproape nimic.
Copilăria ne ajută să ne formăm, iar maturitatea ne deformează. La această concluzie am ajuns. Şi asta pentru că vârsta inocenţei este atât de senină şi de fericită, încât ar trebui să rămânem aşa toată viaţa. Ar fi absurd, nu-i asa?
Şi maturitatea are avantajele ei... împlinirea, cel puţin spirituală, a unei persoane. Un om nu este desăvârşit ca fiinţă dacă nu trece prin toate stadiile de dezvoltare. Şi totuşi, parcă tot mi-aş dori să mă întorc la copilărie şi să rămân închisă într-o casă de păpuşi, să joc şotronul, pac!-pac!, elasticul, pătrăţelul, jocuri peste care se aşterne, lejer şi cu nepăsare, uitarea...

Comentarii

gamalia a spus…
imi place poza asta... imi aminteste de "Gone with the wind"... stii tu, Tomorrow is another day

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…