Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Tradiţia este dovada permanenţei

O dată cu intrarea în Uniunea Europeană, viaţa rurală a fost pusă, probabil, cel mai mult la încercare. Se auzea chiar că va trebui să renunţăm la tradiţiile şi obiceiurile proprii pentru a putea accede şi a ne integra în „visul european” ce ne cuprinsese.
M-am temut... nu pentru o clipă, nu pentru două... aş minţi... Încă mă mai tem de consecinţele pe care globalizarea şi fenomenul european (cel american este deja o certitudine bine înrădăcinată în naţia noastră) le va avea asupra valorilor noastre autentice. Mă tem pentru că noi, românii, aşa vulnerabili şi dezinformaţi cum suntem, constituim o masă uşor de manipulat. Nu, nu trebuie să ne manipuleze cineva (ce cuvânt dur!), o facem singuri, cu plăcerea unui sado-masochism greu de înţeles şi explicat. Singuri ne manevrăm funiile şi lanţurile cu care suntem cuprinşi, chiar dacă societatea ne aruncă în ochi praf de libertate.
Forma fără fond, permanent actuală
Teoria formei fără fond a fost tot timpul în actualitatea stării noastre de fapt... Astăzi însă o putem şi noi simţi pe pielea noastră. Am să vă dau un exemplu: simt că trebuie să mă răzvrătesc împotriva îngropării tradiţiilor păstrate, în special, la sate. Sunt pe cale de dispariţie şi nu se mai pot recupera prin nicio reabilitare de laborator sau clonare precum oiţa Dolly. Scurgerea acestor frumoase manifestări ale dragostei şi trăirii spirituale de înaltă ţinută este ireversibilă. Nu aţi observat şi voi cum, la tot pasul, auzim, vedem şi chiar simţim superficialul? Copia nereuşită? Disperarea cu care românul copiază, de la colinde, până la atât de simplele vorbe, societăţile mult mai avansate? Cu ce preţ? Cu preţul unui specific naţional care se duce pe apa Sâmbetei... Zilele astea am auzit la radio numai: „Santa Claus is comming to town”, „Jingle bells” etc. Nu zic că ar fi ceva rău... doar la stadiul de a asculta însă. Ci nu la acela de a încerca să implementezi în specificul nostru aceste colinde care îl ridică pe Moş Crăciun la rang de sfânt, dar care eclipsează adevărata bucurie a Crăciunului: Naşterea Domnului Iisus Hristos.
Colindele noastre ce au, de nu ne mai plac? Au sensibilitate, dragoste, optimism... nu e oare de ajuns pentru a le intona în continuare cu tremur în suflet?

Comentarii

Cineva a spus…
nu te mai uita la tv
Raluca Marin a spus…
Soluţia nu apare ignorând problema!

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…