Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Tradiţia este dovada permanenţei

O dată cu intrarea în Uniunea Europeană, viaţa rurală a fost pusă, probabil, cel mai mult la încercare. Se auzea chiar că va trebui să renunţăm la tradiţiile şi obiceiurile proprii pentru a putea accede şi a ne integra în „visul european” ce ne cuprinsese.
M-am temut... nu pentru o clipă, nu pentru două... aş minţi... Încă mă mai tem de consecinţele pe care globalizarea şi fenomenul european (cel american este deja o certitudine bine înrădăcinată în naţia noastră) le va avea asupra valorilor noastre autentice. Mă tem pentru că noi, românii, aşa vulnerabili şi dezinformaţi cum suntem, constituim o masă uşor de manipulat. Nu, nu trebuie să ne manipuleze cineva (ce cuvânt dur!), o facem singuri, cu plăcerea unui sado-masochism greu de înţeles şi explicat. Singuri ne manevrăm funiile şi lanţurile cu care suntem cuprinşi, chiar dacă societatea ne aruncă în ochi praf de libertate.
Forma fără fond, permanent actuală
Teoria formei fără fond a fost tot timpul în actualitatea stării noastre de fapt... Astăzi însă o putem şi noi simţi pe pielea noastră. Am să vă dau un exemplu: simt că trebuie să mă răzvrătesc împotriva îngropării tradiţiilor păstrate, în special, la sate. Sunt pe cale de dispariţie şi nu se mai pot recupera prin nicio reabilitare de laborator sau clonare precum oiţa Dolly. Scurgerea acestor frumoase manifestări ale dragostei şi trăirii spirituale de înaltă ţinută este ireversibilă. Nu aţi observat şi voi cum, la tot pasul, auzim, vedem şi chiar simţim superficialul? Copia nereuşită? Disperarea cu care românul copiază, de la colinde, până la atât de simplele vorbe, societăţile mult mai avansate? Cu ce preţ? Cu preţul unui specific naţional care se duce pe apa Sâmbetei... Zilele astea am auzit la radio numai: „Santa Claus is comming to town”, „Jingle bells” etc. Nu zic că ar fi ceva rău... doar la stadiul de a asculta însă. Ci nu la acela de a încerca să implementezi în specificul nostru aceste colinde care îl ridică pe Moş Crăciun la rang de sfânt, dar care eclipsează adevărata bucurie a Crăciunului: Naşterea Domnului Iisus Hristos.
Colindele noastre ce au, de nu ne mai plac? Au sensibilitate, dragoste, optimism... nu e oare de ajuns pentru a le intona în continuare cu tremur în suflet?

Comentarii

Anonim a spus…
nu te mai uita la tv
Raluca Nicula a spus…
Soluţia nu apare ignorând problema!

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când