D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
În sinea mea, mă întrebam deseori dacă nu cumva iarna aceasta îşi va ascunde faţa albă de noi, la fel ca anul trecut. Dar, văzând astăzi cerul posomorât, gata să picure minunile argintii, m-am mai liniştit... Se pregătea clar atmosfera de întâmpinarea zăpezii, ca o binecuvântare peste umerii dezveliţi şi pustii ai pământului.Tocmai plecase de la mine o prietenă şi, după numai trei minute, mă sună şi-mi zice: "Fată, niiiiingeeeee!!!", ea ştiind cât de mult îmi doresc să mă reîntâlnesc cu nămeţii. Am izbucnit de fericire şi mi-am îndreptat ochii direct spre geam şi... minune: fulgişori timizi încercau să-şi facă avânt spre pământ. Am privit minute în şir dansul lor haotic în văzduh şi m-am lăsat cuprinsă de o stare pe care n-am mai simţit-o de când eram doar o copilă. Mă bucuram pentru fiecare fulg, pentru fiecare îmbrăţişare pe care această pulbere sfântă i-o dăruia pământului. Inima îmi tresălta şi-mi doream ca puzderia albă să rămână aşa cât mai mult timp.
A şi rămas, timp de aproape un ceas... În casă, am simţit că sărbătoarea primei zăpezi de anul acesta nu trebuie să treacă neobservată... şi am împodobit alături de cei dragi brăduţul de Crăciun.
Fie ca zăpada să ne cureţe greşelile, să ne spele ignoranţa şi să ne redea sufletul de copil!
Comentarii