Educaţie prin mass-media?

Cum percep copiii şi adolescenţii mesajele presei

La început sub formă de „feuilles volantes” care circulau doar la anumite evenimente, iar apoi ca periodice şi cotidiane, ziarele (prin jurnaliştii care le alcătuiesc) au avut dintotdeauna un cuvânt de spus în peisajul socio-politic al fiecărei ţări. De aceea, s-a pus problema dacă mass-media, prin impactul deosebit de puternic pe care îl au asupra opiniei publice, nu pot oare să fie asemeni unei bombe atomice ale cărei efecte sunt cu siguranţă zdrobitoare, dar nu se pot cunoaşte cu exactitate dinainte.
Se ştie că presa de serviciu public (susţinută şi finanţată de stat) este obligată să includă în mesajele sale către cititori informaţii credibile, obiective şi menite să culturalizeze. Dar mai sunt oare acestea pe placul publicului avid după senzaţional, mondenităţi şi fapt divers? Studiile recente de piaţă au arătat că după introducerea televiziunilor prin cablu şi satelit, posturile publice de televiziune (TVR1 şi TVR2) au început să piardă serios din audienţa constantă pe care o aveau înainte. Fidele acestor posturi au rămas elitele, care, sătule de avalanşa de informaţii despre crime, violuri, furturi ce a invadat peisajul mass-media din ţara noastră după 1989, au început să găsească un loc de refugiu în aceste posturi de serviciu public. Ele au continuat să prezinte o Românie cu bune şi cu rele, nu înecată în atâta sânge şi vulgarităţi cum o deformează alte programe. Documentarele: Teleenciclopedia, Memorialul durerii, festivalurile de muzică uşoară (de calitate), emisiunile religioase adunate sub titulatura Viaţa spirituală ş.a.m.d au dovedit continuitate, decenţă şi credibilitate de-a lungul timpului. Vă întrebaţi, poate, de ce dau numai exemple de la aceste programe. Ei bine, sunt cam singurele în care nu şi-a strecurat coada divertismentul de prost gust. În ziua de azi, divertisment înseamnă doar domnişoare care îşi dezgolesc tot ce pot în faţa camerelor de luat vederi sau confruntări ca în piaţă (poate chiar mai rău).
Ce modele să mai ia din presă copilul de astăzi decât un „Copil de Aur” care se laudă că are bani, vilă cu piscină şi maşină ultimul tip... Sau poate un Adrian Mutu care îşi permite telefon de mii de euro şi este mai cunoscut datorită jongleriilor sale cu dame din show-bizz decât cu mingea pe gazon. Ca să nu mai vorbesc despre un nou tip de intoxicare apărută anul acesta şi care, spre deosebire de celelalte, nu are leac: Columbeanu. Fie că e vorba despre Iri, Monica sau, şi mai tragic, amândoi, mass-media de proastă calitate le suportă circul de doi bani care se desfăşoară sub ochii copiilor sau adolescenţilor care, conştient sau inconştient ajung să le perceapă drept modele şi refuză în acest scop să apese alt buton al telecomenzii.
Exemplele negative pot continua la nesfârşit! Nu ştiu câţi copii din ziua de azi mai merg la Biserică. Răspunsul îl poate vedea fiecare dintre noi, aruncând pentru câteva secunde o privire când ne aflăm la slujba de duminică. Unul dintre motive poate fi acela că în intervalul orar cuprins între 8.00 şi 12.00, pe mai toate posturile de televiziune sunt desene animate sau concursuri interactive pentru copii. Mai poţi dezlipi din faţa ecranului micuţul cufundat în lumea creaturilor hidoase care se luptă mai ceva ca în filmele de groază? Cum se mai roagă el seara îngeraşului să-l ocrotească, având în minte lovitura mortală aplicată de eroul preferat în Desenele de dimineaţă?
Suntem propriile victime. Gustul nociv al violenţei reale sau virtuale (combinat cu divertismentul facil) a pus stăpânire pe minţile noastre. Mass-media se conformează stării noastre de dependenţă pentru lucruri şi modele negative, impunându-ne nişte valori în care nici noi nu mai vrem să credem. E ca un drog: conştientizăm în momentele noastre de limpeziciune că ne face rău, dar continuăm să consumăm în exces.