D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Întotdeauna avem de învăţat în viaţă. Tocmai acesta este şi farmecul ei...
Fie că suntem copii, adolescenţi, maturi cu zeci de diplome şi care de experienţă, viaţa ne pune câteodată în faţa unor întâmplări din care e imposibil să ieşim fără să ne influenţeze în vreun fel. Pierderea cuiva drag, un eşec de proporţii, o jignire sau din contră o vorbă bună, o realizare măreaţă, un vis împlinit sunt situaţii în care ne dăm seama cât de mare este Dumnezeu. Ne ajută să înţelegem că datorită momentelelor grele putem simţi adevăratul gust al fericirii.
De aceea, un insucces nu trebuie să ne deprime. Trebuie doar să ne gândim că Dumnezeu are alte planuri pentru noi, unele care vor fi la vremea lor mult mai frumoase decât cele a căror neîndeplinire ne cauzează acum tristeţe.
Toţi avem o carte a vieţii în care Domnul ne-a scris cu litere de aur soarta... Mai devreme sau mai târziu ne vom da seama că El ne-a vrut numai binele. Să nu lăsăm tristeţea şi dezamăgirea să ne întunece cerul vieţii, să încercăm în momentele de furtună să vedem soarele de deasupra norilor... Pentru că el e acolo, dar se ascunde pentru câteva clipe. Şi ştim cu toţii, nu există soare mai puternic şi mai frumos decât acela după ploaie...

O vorbă bună, pentru cineva care are nevoie! Din păcate, doar atât pot să fac...
Comentarii