Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Carlos Maria Dominguez - "Casa de hârtie"

Citindu-l pe argentinianul Carlos Maria Dominguez am ajuns la concluzia că mi-am schimbat foarte mult gusturile în materie de literatură, în ultimii ani. Cred că această carte nu m-ar fi impresionat cu nimic în "tinerețe", dar acum îmi spune multe, mă întărâtă să iubesc și mai mult cărțile și să le acord o și mai mare importanță. 


"Casa de hârtie" (apărută în 2002) este o nuvelă cu și despre cărți, despre cum pot influența aceste suflete prinse între hârtii destinul acelora care le citesc. 
Cărțile schimbă destinul oamenilor. Unii au citit "Tigrul din Malaezia" și au ajuns profesori de literatură la universități îndepărtate. "Siddhartha" a îndreptat spre hinduism zeci de mii de tineri, iar Hemingway a făcut din ei sportivi, Dumas a dat peste cap viața a mii de femei, iar pe multe dintre ele le-au salvat cărțile de bucătărie (pag. 27).
Pe scurt, un cititor vorace (Carlos Brauer) se înconjoară de 20 de mii de volume, achiziționate de-a lungul vieții, și, după ce se simte sufocat în casă de ele, ajunge să-și construiască o locuință pe malul mării în ai cărei pereți le zidește. Povestea aceasta stranie și pasionată este descoperită pas cu pas de un profesor de la Universitatea Cambridge, a cărui colegă, Bluma Lennon, moare într-un accident de mașină, în timp ce citea poemele lui Emily Dickinson. Peste câteva zile, pe adresa Blumei, vine o carte expediată chiar de Carlos, "Hotarul din umbră", de Joseph Conrad, o carte pe care sunt urme de ciment. De ce oare? Aflați din cartea cu 130 de pagini.

Citește și: 
Salman Rushdie - "Shalimar clovnul" 

Pe lângă misterul și curiozitatea care însoțesc constant această carte, ceea ce o îmbracă foarte frumos într-o aură de poveste este chiar pasiunea de a citi. Nuvela este împânzită de titluri de cărți (ca niște recomandări de lectură) și de scriitori notorii, de bibliofili cu ale lor tabieturi ciudate, toate fiind asamblate într-o scriitură clară și lejeră, cu o argumentație solidă (ce trădează jurnalistul din Dominguez).

Scriitorul, criticul literar și jurnalistul Carlos Maria Dominguez s-a născut la 23 aprilie 1955, în Buenos Aires, iar din 1989 este stabilit în Uruguay. A scris în jur de 20 de cărți: romane, proză scurtă, biografii, jurnale de călătorie.

Comentarii

EmaPirciu a spus…
Hai ca m-ai facut curioasa :)
Raluca Nicula a spus…
Mission accomplished :D

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când