Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Carlos Maria Dominguez - "Casa de hârtie"

Citindu-l pe argentinianul Carlos Maria Dominguez am ajuns la concluzia că mi-am schimbat foarte mult gusturile în materie de literatură, în ultimii ani. Cred că această carte nu m-ar fi impresionat cu nimic în "tinerețe", dar acum îmi spune multe, mă întărâtă să iubesc și mai mult cărțile și să le acord o și mai mare importanță. 


"Casa de hârtie" (apărută în 2002) este o nuvelă cu și despre cărți, despre cum pot influența aceste suflete prinse între hârtii destinul acelora care le citesc. 
Cărțile schimbă destinul oamenilor. Unii au citit "Tigrul din Malaezia" și au ajuns profesori de literatură la universități îndepărtate. "Siddhartha" a îndreptat spre hinduism zeci de mii de tineri, iar Hemingway a făcut din ei sportivi, Dumas a dat peste cap viața a mii de femei, iar pe multe dintre ele le-au salvat cărțile de bucătărie (pag. 27).
Pe scurt, un cititor vorace (Carlos Brauer) se înconjoară de 20 de mii de volume, achiziționate de-a lungul vieții, și, după ce se simte sufocat în casă de ele, ajunge să-și construiască o locuință pe malul mării în ai cărei pereți le zidește. Povestea aceasta stranie și pasionată este descoperită pas cu pas de un profesor de la Universitatea Cambridge, a cărui colegă, Bluma Lennon, moare într-un accident de mașină, în timp ce citea poemele lui Emily Dickinson. Peste câteva zile, pe adresa Blumei, vine o carte expediată chiar de Carlos, "Hotarul din umbră", de Joseph Conrad, o carte pe care sunt urme de ciment. De ce oare? Aflați din cartea cu 130 de pagini.

Citește și: 
Salman Rushdie - "Shalimar clovnul" 

Pe lângă misterul și curiozitatea care însoțesc constant această carte, ceea ce o îmbracă foarte frumos într-o aură de poveste este chiar pasiunea de a citi. Nuvela este împânzită de titluri de cărți (ca niște recomandări de lectură) și de scriitori notorii, de bibliofili cu ale lor tabieturi ciudate, toate fiind asamblate într-o scriitură clară și lejeră, cu o argumentație solidă (ce trădează jurnalistul din Dominguez).

Scriitorul, criticul literar și jurnalistul Carlos Maria Dominguez s-a născut la 23 aprilie 1955, în Buenos Aires, iar din 1989 este stabilit în Uruguay. A scris în jur de 20 de cărți: romane, proză scurtă, biografii, jurnale de călătorie.

Comentarii

EmaPirciu a spus…
Hai ca m-ai facut curioasa :)
Raluca Nicula a spus…
Mission accomplished :D

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…