duminică, 28 august 2016

Theodor Constantin - "Casa cu neguri"

Trebuie să recunosc că i-am cam neglijat pe autorii români anul acesta. Și cum treceam eu zilele trecute prin Auchan, am descoperit la raionul de cărți câteva exemplare din colecția "Adevărul", la un preț de nimic, așa că m-am gândit să-mi spăl păcatele. Am pus mâna pe "Casa cu neguri", de Theodor Constantin, un scriitor pe care nu-l mai citisem niciodată.
A fost o reală plăcere să redescopăr scriitura românească, plină de expresii neaoșe și de frumusețea peisajelor autohtone. 


 "Casa cu neguri" mi-a plăcut de la primele pagini, pentru că, după părerea mea, chiar primele capitole sunt și cele mai bune. Intriga e destul de incitantă: un bărbat este împușcat pe strada Fregatelor din Brăila și este luat pe sus de servitorii dintr-o casă din apropiere. Când se trezește, victima, Mihu Domnaru, face cunoștință cu membri unei familii ciudate: cu cele două surori gemene (Lidi și Dromy), cu mama lor și cu unchiul Adrian - doctorul care-l îngrijește și-l repune pe picioare. Dar, misterul capătă cote alarmante în clipa când Mihu vede pe peretele de lângă patul lui de suferință o poză a unui bărbat care îi seamănă perfect și care părăsise casa în urmă cu ceva timp. Una dintre femei, Lidi, soția celui plecat, crede că bărbatul pe care-l așteptase cu sufletul la gură a revenit în viața ei, iar Mihu, fermecat de această tânără frumoasă și distinsă, acceptă să joace rolul fugarului Dan, la început dintr-un teribilism amoros și apoi din necesitatea de a nu-i face rău iubitei sale.

Pe parcurs, aflăm că atentatul la viața lui Mihu nu a fost o întâmplare și că, mai mult, chiar una dintre femeile casei a fost implicată în el.  Apoi, asistăm la: peripețiile amoroase ale lui Mihu (trecute și prezente), la o întâlnire așteptată, la o regăsire emoționantă și la o sinucidere care nu uimește (nici pe cititor, nici pe protagonist).

După cum se poate observa, cartea nu duce lipsă de mister... și nici de dragoste, și chiar așa și este! Luăm parte la evenimente așteptate sau neprevăzute, dar și la relații care-și pun amprenta pe protagoniști mai mult decât realizează ei. Am fost uimită să constat că Theodor Constantin (1910-1975)  este un foarte bun scriitor, cu o excelentă tehnică de a "săpa" adânc în sufletele personajelor, pentru a le scoate la iveală slăbiciunile pe care să le taxeze apoi cu lejeritate și cu tact. 

"Casa cu neguri" a apărut în 1946 și este primul roman al acestui prozator, absolvent de Teologie și Filosofie. De pe wikipedia aflu că Theodor Constantin a scris: poezii, nuvele, proză fantastică, scenarii de film, piese de teatru, memorii de călătorie și cărți pentru copii. Cel mai mult este cunoscut însă publicului drept autor de romane polițiste și de spionaj.

Niciun comentariu: