Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Odată, ni s-a dat o planetă...

Odată, ni s-a dat o planetă, cum alta nu s-a mai găsit în Univers nici după milioane de ani de atunci. O planetă cu oceane limpezi, în care se zbenguiau creaturi stranii cu forme și culori uimitoare, o planetă cu păduri întinse asemeni unor furnale imense ce înghit dioxid de carbon și varsă viață, o planetă cu munți ca niște zei ce veghează la liniștea și bunăstarea pământului, o planetă cu câmpii verzi ca mușchiul crud ce răzbește spre miazănoapte, o planetă cu râuri, pârâuri, dealuri rotunjoare, mări și lacuri, ca niște ochi ai divinității, o planetă ca un Rai, ca o rugăciune în sânul Spațiului și Timpului.
Și apoi am apărut noi, oamenii. Și-am înecat cerul în fum și pământul în sânge! Și-am pierdut legătura cu Cosmosul. Ni s-a părut că pământul e prea rece, prea ud, prea fierbinte, prea ostil și ne-am pus bocanci să-l călcăm în picioare. Am pus între el și noi: betoane, plastic, cărămizi de indiferență, nepăsare și sfidare. Și apoi am început să ne văităm că nu ne mai simțim copiii lui. Am văzut că soarele ucide, că cerul ne plouă până ne îneacă și ne-am zis: "Unde e Dumnezeu? De ce nu vede toate câte se întâmplă pe pământ?".
Dar El tace, iar noi strigăm din ce în ce mai tare! Și, în loc să ne plecăm privirile spre iarba de sub tălpile noastre, pentru a cere iertare țărânii din care am fost făcuți, că am transformat-o în munți de piatră seacă, ne ridicăm ochii din ce în ce mai sus să cerem socoteală.
Și vom dispărea și noi. Peste goliciunea noastră efemeră se vor așeza iar pământ roditor, ape cristaline și un cer fără de moarte. 
Acum, doar asta a mai rămas din noi... 

Comentarii

Crengu a spus…
Of, nu ma face sa spun cate-mi stau de-a curmezisul! Ca noi strigam, ca Dumnezeu tace, poate e asa, sau poate nu...
Raluca Nicula a spus…
Spune ce te doare! Dar eu sper că m-am făcut înțeleasă! Ceea ce vreau eu să spun e că ne-am pierdut menirea şi credința şi acum brusc cerem intervenția divină să repare dezastrul... M-a marcat imaginea acelui copil. Cu ce e el de vină că s-a născut în acest infern făcut de om, de părinții lui, de străbunicii şi strămoşii lui şi chiar de cei care nu ar fi trebuit să se amestece şi să dezbine?

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…