D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Încă o carte frumoasă urcă în biblioteca mea ca să respire același aer cu restul volumelor parcurse sau aflate pe lista de așteptare! O carte despre care simt nevoia să spun multe, dar parcă impresiile refuză să se deșire pe foaie, preferând să rămână captive în inima mea, pe care au umplut-o de frumos.
"Distanța dintre noi" (titlu original: "The Lowland", lansat în 2013) este prima operă pe care i-o citesc binecunoscutei scriitoare Jhumpa Lahiri (pe numele real Nilanjana Sudeshna), dar de curând am remarcat că mai am în bibliotecă un volum ce-i poartă semnătura, "Interpret de maladii", din colecția Cotidianul (cartea ei de debut - 1999 - datorită căreia a primit premiul Pulitzer, un an mai târziu).
În cartea de față este vorba despre rănile adânci ale unei tragedii care aruncă în derivă destinele a două generații. Udayan și Subhash sunt doi frați cu studii și perspective ce locuiesc într-un ținut mlăștinos din Tollygunge. Udayan se îndrăgostește de Gauri, o ia de soție, fără știința părinților lui, și se implică în mișcarea naxalită. După ce comite mai multe acte de rebeliune împotriva autorităților, Udayan este prins și ucis de poliție. Fratele lui, care își făcea doctoratul în America, se întoarce și hotărăște să se însoare cu văduva lui Udayan, angajându-se în acest fel să aibă grijă de ea și de copilul pe care ea aflase de curând că-l poartă în pântece. Evident că această decizie nu este pe placul părinților lui, părinți care vor fi afectați iremediabil de moartea copilului lor mai mic. Noua familie se mută în Rhode Island, unde se naște micuța Bela. Viața celor trei este însă marcată de o distanță mută care le îngrădește dreptul la fericire. Gauri se simte încorsetată în noua viață, alături de un bărbat pe care nu-l iubește, Subhash este frustrat că soția sa este nefericită, iar Bela își clădește viața pe temelia aceasta rigidă și lipsită de afecțiune. Ce se întâmplă mai departe e frumos să descoperiți singuri, însă vă spun că finalul este unul pur și simplu minunat, venit dintr-o perspectivă neașteptată!
În carte veți găsi niște imagini foarte frumoase din India și America. Într-o oarecare măsură, asemăn stilul lui Lahiri cu cel al malaysienei Rani Manicka, poate datorită originilor lor care și-au pus amprenta pe viziune și evocare, poate pentru că ambele cărți, aceasta și "Zeița orezului", sunt scrise din perspectivele mai multor personaje... dar am rămas cu această asociere, poate mă voi răzgândi pe parcurs, după ce impresiile de lectură se vor așeza mai bine, nu știu.
Oricum, un lucru e cert: Jhumpa Lahiri e o scriitoare foarte bună (nu degeaba a luat premiul Pulitzer și multe alte distincții și nominalizări). Descrie activități zilnice, peisaje și stări atât de bine, încât te teleportează în poveste. Dar, cel mai mult și mai mult, m-a cucerit cu documentarea ei atât de aprofundată despre contextul socio-politico-militar din India de după al Doilea Război Mondial.
Comentarii