Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Care e cartea ta preferată?

Astăzi am o curiozitate: care e cartea ta preferată? Când ai citit-o? Ce te-a impresionat atât de mult la ea? Voi începe eu:


În urmă cu vreo șase-șapte ani, am pus mâna pe "Quo Vadis", a lui Henryk Sienkiewicz, și de atunci nu am mai găsit altă carte să o egaleze. Țin minte și acum că intrasem în Librăria Mihai Eminescu, din centrul Piteștiului, și în timp ce mă perindam printre rafturi, mi-a sărit în ochi ca o bijuterie rară. Am răsfoit-o și am vrut-o. Nu mai aveam răbdare! Știam că e o capodoperă pentru care i s-a acordat autorului Premiul Nobel pentru Literatură (în 1905), iar pe parcursul lecturării ei am și înțeles de ce.

"Quo Vadis" te învăluie cu totul, te face să trăiești la intensitate maximă persecuțiile creștine din timpul lui Nero, dar și fiorii atât de puri ai dragostei dintre ofițerul roman Marcus Vilnius și tânăra creștină Ligia. "Quo vadis" este despre istorie, religie și sacrificii, toate acestea prezentate sub o formă atât de incitantă, încât povestea te cucerește de la primele rânduri.

"Quo vadis" este o carte ce nu are cum să-ți rămână indiferentă: te cutremură, te încântă, îți dă aripi, îți trezește întrebări și răspunsuri. Am rămas cu sentimente intense după atâția ani de când am citit-o, semn că este foarte probabil să troneze mult și bine în ierarhia romanelor pe care le ador.

În topul tău, ce carte e pe locul întâi?

Comentarii

EmaPirciu a spus…
Cred ca as putea citi toate cartile scrise vreodata si cartea mea preferata ar ramane tot Micul Print. Pentru ca este despre oameni in general si despre fiecare dintre noi, in acelasi timp. Pentru ca o poti citi de 100 de ori si de fiecare data vei descoperi alt sens, alta idee, alt motiv ca sa o recitesti. Pentru ca nu e poveste mai frumoasa pe lume. E o metafora cazuta din cer si redata intr-o carte simpla. Nu are zorzoane, nici ganduri ascunse, nici cuvinte grele. E ca apa atunci cand ti-e sete, sau ca zambetului unui om drag, adica perfecta.
Crengu a spus…
Am stat, m-am gandit si am intors raspunsul pe toate partile. Si am constatat ca da, mi-au placut multe carti din cate am citit, dar nu am niciuna preferata. Cel putin nu din literatura. Si uite ca n-am citit Micul Print, dar m-a convins Ema cu desavarsire. :)
Raluca Nicula a spus…
Ema, "Micul prinț" e şi el în top, dar o consider deja ca un abecedar lumesc, o carte de căpătâi! Total de acord cu tot ce ai spus despre ea, am exact aceleaşi impresii.
Raluca Nicula a spus…
Crengu, atunci când întâlneşti cartea cea mai cea, să ne faci cunoştință! Pentru că da, o carte de top e ca dragostea adevărată (cică o întâlneşti doar o dată în viață).
Crengu a spus…
Tind sa fiu un pic Gica Contra, asa ca ma limitez la a spune doar ca daca voi mai citi, te voi anunta. :D
Canguru' a spus…
Ce uşor era dacă întrebai care a fost cea mai proastă carte citită vreodată... Răspundeam cu ochii închişi Fifty Shades Of Grey!
Aşa e greu... Am stat destul de mult să mă gândesc şi cred că pun pe primul loc Shogunul. Poate pentru că e o carte de aventuri citită la vârsta aventurilor, cu o poveste de dragoste interzisă într-o perioadă în care aveam o poveste de dragoste interzisă...
Raluca Nicula a spus…
Cred ca stiam ca Fifty e the worst, am vazut pe fb, parca :)
Cat despre Shogun, am vazut filmul, asa ca nu m-am mai incumetat sa citesc cartea! O am... sa ma apuc? N-o fi prea tarziu? :)
Stefan a spus…
cam tot ce scriu Attila Bartis si Luis Sepulveda
Mihai Victus a spus…
Grea misiune. Sunt multe cărți preferate, dintre care n-aș putea alege. Au fost citite în perioade și stări diferite și fiecare a însemnat ceva. Le-aș numi pe majoritatea cărora le-am acordat 5 stele din lista asta: https://www.goodreads.com/review/list/18800917?sort=rating&view=reviews
„Quo Vadis” încă n-am citit (am văzut de câteva ori filmul, în copilărie și adolescență). Dar, de același autor, a fost foarte bună „Fără ideal”.
Raluca Nicula a spus…
Mihai, am văzut lista şi mă inspiră :) Mulțumesc pentru răspuns!

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…