marți, 23 august 2016

Iubire cu iz de lapte matern


Am alăptat-o pe fata mea până la doi ani și jumătate, iar pe băiat l-am ținut la sân până pe la vreo cinci luni (din dezinformarea medicilor și a articolelor de pe net mi-am sabotat lactația dându-i primului copil completare cu lapte praf, ceea ce a dus la refuzul laptelui matern!). Sânii mei au fost pentru ei: aliment, medicament, alinare, răsfăț, iubire. Poate de asta vorbesc despre asta aici, într-un loc public în care sânii dezgoliți sunt apanajul fetelor dezinhibate care incită la sexualitate, și din ce în ce mai puțin sunt imaginea feminității supreme, a maternității milenare: pentru a convinge și alte viitoare mămici să alăpteze, să simtă împlinirea ca mamă.

Citește și:
Mama plușurilor și somnul de prânz

Pentru mine, alăptarea a fost cel mai frumos lucru din bebelușia copiilor mei, am creat o legătură specială cu ei, una cu miros de lapte proaspăt și de piele caldă.

Copiii mei încă îmi privesc sânii cu respect, da, ăsta e cuvântul. În subconștientul lor, ei știu că acolo era mai demult o făbricuță în care se lucra 24 din 24 pentru a le furniza la orice oră din zi și din noapte lăptic proaspăt. În momentele de febră, tuse, colici, diaree, de plâns năvalnic și de dureri de dinți, sânii și brațele mamei au fost acolo, improvizând un culcuș ca un cuib, în care bebelușul se simțea iubit și protejat, așa cum ar trebui să se simtă toți copilașii de pe pământ. Prin urmare, sentimentul micuților alăptați este unul de recunoștință pentru sânii mamelor lor. Cum își manifestă ei această recunoștință? Mângâindu-i, vorbind cu ei și despre ei, culcându-și capul pe materialul fin ce-i ascunde, afundându-și năsucul în căutarea acelor arome ale începuturilor vieții! Și am găsit și ilustrația perfectă pentru vorbele acestea care vă pot părea exagerate:

Deunăzi, eram tristă. Fata mea vine la mine și-mi pune brațele în jurul gâtului, cum face ea de obicei când nu mă vede zâmbind. 
- Mami, ești supărată?
- Da, păpușa mea (zic eu punând boticul și știind că voi căpăta în acest fel o ploaie de pupici - da, știu, sunt o șantajistă fără scrupule!)
- Mami, îți dau țâțică să fii fericită! - îmi spune ea și-și ridică tricoul ca să ducă la îndeplinire instantaneu ce-și propusese.
 
Am rămas profund impresionată, mai ales că au trecut luni bune de când am alăptat-o pentru ultima oară. Da! În mintea ei, sânii mamei au rămas ca o consolare fără seamăn, ca un alint nevinovat, dar de efect! Asta vreau să audă și ea peste ani și ani din gura propriilor copii. Să simtă și ea ce am simțit eu și să înțeleagă rostul vieții, al omului pe pământ, al femeii în evoluția speciei!

Niciun comentariu: