Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Iubire cu iz de lapte matern


Am alăptat-o pe fata mea până la doi ani și jumătate, iar pe băiat l-am ținut la sân până pe la vreo cinci luni (din dezinformarea medicilor și a articolelor de pe net mi-am sabotat lactația dându-i primului copil completare cu lapte praf, ceea ce a dus la refuzul laptelui matern!). Sânii mei au fost pentru ei: aliment, medicament, alinare, răsfăț, iubire. Poate de asta vorbesc despre asta aici, într-un loc public în care sânii dezgoliți sunt apanajul fetelor dezinhibate care incită la sexualitate, și din ce în ce mai puțin sunt imaginea feminității supreme, a maternității milenare: pentru a convinge și alte viitoare mămici să alăpteze, să simtă împlinirea ca mamă.

Citește și:
Mama plușurilor și somnul de prânz

Pentru mine, alăptarea a fost cel mai frumos lucru din bebelușia copiilor mei, am creat o legătură specială cu ei, una cu miros de lapte proaspăt și de piele caldă.

Copiii mei încă îmi privesc sânii cu respect, da, ăsta e cuvântul. În subconștientul lor, ei știu că acolo era mai demult o făbricuță în care se lucra 24 din 24 pentru a le furniza la orice oră din zi și din noapte lăptic proaspăt. În momentele de febră, tuse, colici, diaree, de plâns năvalnic și de dureri de dinți, sânii și brațele mamei au fost acolo, improvizând un culcuș ca un cuib, în care bebelușul se simțea iubit și protejat, așa cum ar trebui să se simtă toți copilașii de pe pământ. Prin urmare, sentimentul micuților alăptați este unul de recunoștință pentru sânii mamelor lor. Cum își manifestă ei această recunoștință? Mângâindu-i, vorbind cu ei și despre ei, culcându-și capul pe materialul fin ce-i ascunde, afundându-și năsucul în căutarea acelor arome ale începuturilor vieții! Și am găsit și ilustrația perfectă pentru vorbele acestea care vă pot părea exagerate:

Deunăzi, eram tristă. Fata mea vine la mine și-mi pune brațele în jurul gâtului, cum face ea de obicei când nu mă vede zâmbind. 
- Mami, ești supărată?
- Da, păpușa mea (zic eu punând boticul și știind că voi căpăta în acest fel o ploaie de pupici - da, știu, sunt o șantajistă fără scrupule!)
- Mami, îți dau țâțică să fii fericită! - îmi spune ea și-și ridică tricoul ca să ducă la îndeplinire instantaneu ce-și propusese.
 
Am rămas profund impresionată, mai ales că au trecut luni bune de când am alăptat-o pentru ultima oară. Da! În mintea ei, sânii mamei au rămas ca o consolare fără seamăn, ca un alint nevinovat, dar de efect! Asta vreau să audă și ea peste ani și ani din gura propriilor copii. Să simtă și ea ce am simțit eu și să înțeleagă rostul vieții, al omului pe pământ, al femeii în evoluția speciei!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…