Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Carlos Maria Dominguez - "Casa de hârtie"

Citindu-l pe argentinianul Carlos Maria Dominguez am ajuns la concluzia că mi-am schimbat foarte mult gusturile în materie de literatură, în ultimii ani. Cred că această carte nu m-ar fi impresionat cu nimic în "tinerețe", dar acum îmi spune multe, mă întărâtă să iubesc și mai mult cărțile și să le acord o și mai mare importanță. 


"Casa de hârtie" (apărută în 2002) este o nuvelă cu și despre cărți, despre cum pot influența aceste suflete prinse între hârtii destinul acelora care le citesc. 
Cărțile schimbă destinul oamenilor. Unii au citit "Tigrul din Malaezia" și au ajuns profesori de literatură la universități îndepărtate. "Siddhartha" a îndreptat spre hinduism zeci de mii de tineri, iar Hemingway a făcut din ei sportivi, Dumas a dat peste cap viața a mii de femei, iar pe multe dintre ele le-au salvat cărțile de bucătărie (pag. 27).
Pe scurt, un cititor vorace (Carlos Brauer) se înconjoară de 20 de mii de volume, achiziționate de-a lungul vieții, și, după ce se simte sufocat în casă de ele, ajunge să-și construiască o locuință pe malul mării în ai cărei pereți le zidește. Povestea aceasta stranie și pasionată este descoperită pas cu pas de un profesor de la Universitatea Cambridge, a cărui colegă, Bluma Lennon, moare într-un accident de mașină, în timp ce citea poemele lui Emily Dickinson. Peste câteva zile, pe adresa Blumei, vine o carte expediată chiar de Carlos, "Hotarul din umbră", de Joseph Conrad, o carte pe care sunt urme de ciment. De ce oare? Aflați din cartea cu 130 de pagini.

Citește și: 
Salman Rushdie - "Shalimar clovnul" 

Pe lângă misterul și curiozitatea care însoțesc constant această carte, ceea ce o îmbracă foarte frumos într-o aură de poveste este chiar pasiunea de a citi. Nuvela este împânzită de titluri de cărți (ca niște recomandări de lectură) și de scriitori notorii, de bibliofili cu ale lor tabieturi ciudate, toate fiind asamblate într-o scriitură clară și lejeră, cu o argumentație solidă (ce trădează jurnalistul din Dominguez).

Scriitorul, criticul literar și jurnalistul Carlos Maria Dominguez s-a născut la 23 aprilie 1955, în Buenos Aires, iar din 1989 este stabilit în Uruguay. A scris în jur de 20 de cărți: romane, proză scurtă, biografii, jurnale de călătorie.

Comentarii

EmaPirciu a spus…
Hai ca m-ai facut curioasa :)
Raluca Nicula a spus…
Mission accomplished :D

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...