Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Un comentariu

Alice Munro - "Prea multă fericire"



Am căutat și am așteptat, până la ultima pagină a acestei cărți (care a apărut în 2009), măcar trei motive pentru care autoarea să merite Nobelul pentru Literatură ce i s-a acordat în 2013. Nu le-am găsit. Am identificat doar unul, și ăla tras de păr, și anume că scriitura ei este una comprimată, clară și precisă, dar încă nu știu dacă asta e o bază suficient de solidă pentru o asemenea distincție, atâta timp cât respectivele calități le regăsești și-n gazeta de matematică. În fine.

Aici găsești toate impresiile de lectură din acest blog!

Nu pot spune însă că mi-am pierdut timpul cu acest volum de proză scurtă, ce cuprinde 10 povestiri: "Dimensiuni", "Ficțiune", "Pe culmea Wenlock", "Râpe-adânci", "Radicali liberi", "Chipul", "Unele femei", "Joacă de copii", "Lemn", "Prea multă fericire", dar ceea ce pot să afirm cu tărie e că nu voi mai citi prea curând o carte a acestei scriitoare canadiene. Nu mă înțelegeți greșit, o fi ea Alice Munro atât de apreciată de critici, pentru că în fond e o scriitoare bună, dar eu nu rezonez cu stilul ei. Am avut vreo două tentative să-mi placă această carte, dar trebuie să mărturisesc că spre final, pe parcursul ultimelor 40 de pagini, am tras rău de tot de mine s-o duc la bun sfârșit.

Am rămas așa cu un gust amar, poate și pentru că mă așteptam să găsesc altceva în această carte. Speram să dau nas în nas cu fericirea, așa cum sugerează titlul, dar am regăsit, în schimb: o crimă, două crime, trei crime (poate chiar mai multe), disperare, boli incurabile, defecte genetice etc. În plus, abordarea narativă mi s-a părut în multe cazuri bătrânicioasă și searbădă.

 Pentru a fi pe placul vostru cât mai mult, am introdus un sondaj în acest blog, în dreapta, sus! Vă rog să răspundeți ce v-ați dori să citiți aici și mă voi conforma!
Etichete:

Comentarii

Aimée a spus…
Credeam ca sunt singura dezamagita de vreo carte! :) Prea multe crime, totusi!
22 august, 2016 16:38
Raluca Nicula a spus…
Da, prea multă nefericire în fericirea acestei scriitoare :)
23 august, 2016 12:20
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...
16 comentarii
Citiți mai multe

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...
21 de comentarii
Citiți mai multe

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...
22 de comentarii
Citiți mai multe