Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Spune-mi ce ai în geantă, ca să-ţi spun cine eşti!

Am auzit de multe ori chestia asta şi chiar m-am uitat în geanta mea să văd ce găsesc pe acolo. Sincer, e impropriu spus geanta mea, pentru că, de fapt, e geanta lor, a prichindeilor. Mi-am cumpărat una maaare de pe net, ca să arunc în ea pamperşi, şerveţele umede, hăinuţe de schimb şi sticluţele cu apă atunci când plecăm cu toţii pe undeva (deşi s-ar zice mai degrabă că ne mutăm). Geanta asta mare şi minunată are un buzunăraş mic în interior. E! Acolo, în acel cotlon uitat de Dumnezeu, e de fapt spaţiul meu. Îmi permit luxul de a pune în el telefonul, un ruj (fără capac, opera lui  Darius) şi cheile. 
Dragii moşului, îmi aduc acum aminte ce aveam eu în gentuţele mele înainte de a avea copii. Păi, geanta era un fel de portfard, pentru că puteai găsi în ea toate machiajele utile, dar mai ales inutile din lumea asta. Şi ce credeţi, le foloseam vreodată? Poate, rujul şi o pudră, un blush sau un rimel, restul le căram ca pe un sac de moară zi de zi, prin tot oraşul, de dragul de a le purta, probabil. Pe lângă indispensabilele "tencuieli", mă mai luptam şi cu vreun parfum, agende şi agenduţe, pixuri, şerveţele etc.
Păi nu e mai bine acum? Vrea copilul apă? Deschidem geanta. A udat/ şi-a murdărit bluziţa? Nicio problemă, avem de schimb. Nimic nu e degeaba în geanta de mămică. Totul e pus acolo cu un scop bine determinat, mai sistematic decât într-o trusă de prim ajutor.

Ce punem în geanta lui bebe

Când am început să-l scoatem pe Darius pe afară (câteva zile de viaţă), luam cu noi aşa: un biberon gata preparat de lapte - ştiţi regula, folosit mai devreme de o oră -, suzeta, doi pamperşi, şerveţelele umede, un scutec de bumbac, un body de schimb (în caz de accidente urât mirositoare) şi cam atât. Cum el s-a născut vara, nu era nevoie de haine în plus.
La Giulia a fost mai simplu, pentru că ea a refuzat din start laptele praf iar, puţin mai târziu, şi suzeta, aşa că, atunci când are fata chef de "ronţăit", îi dau ceva bun, de la mama natură. :) (dar despre asta vom vorbi într-o postare viitoare).

În momentul de faţă, când ieşim în parc, luăm cu noi: pamperşi, şerveţele umede, câteva jucării pentru fetiţă şi cănuţele de apă, iar când plecăm în vizită, suplimentăm cu vreo două  schimburi de haine. 

Geanta voastră ce conţine? Vă împiedicaţi de vreo suzetă prin ea atunci când căutaţi rujul? Aştept răspunsurile voastre.

Comentarii

gamalia a spus…
O norocoasa. Eu foloseam un lapte praf care trebuia preparat inainte de utilizare. Deci aveam termos cu apa fierbinte, punga cu lapte praf, biberon, pampers si servetele. Foarte rar luam haine de schimb. Suzeta nu i-a placut.
Mai aveam in geanta si jucariile lui preferate, obicei pe care il pastreaza si acum, motiv pentru care tot plimbam tablete, carti de colorat, caiete, creioane si niste animale lesinate de plus de colo-colo.

Raluca Nicula a spus…
:)) cine stie cu ce pretentii mai vin si ai mei pe masura ce cresc
Simona Fusaru a spus…
farduri si suzeta sigur nu-s la mine in geanta, nici pieptene. daaar am stickuri, agende, pixuri, ruleta, cutter, surbelnita cu 3 capete, cablu de date, card reader, lupa tipografica - adica nimic special, ca toata lumea. :D
Raluca Nicula a spus…
Deci, functioneaza treaba asta cu geanta care e o oglinda a noastra. :D
Anca Vrinceanu a spus…
Pe langa gusturi si micile placeri proprii prioritatile schimba obiceiurile :)

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…