Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Spune-mi ce ai în geantă, ca să-ţi spun cine eşti!

Am auzit de multe ori chestia asta şi chiar m-am uitat în geanta mea să văd ce găsesc pe acolo. Sincer, e impropriu spus geanta mea, pentru că, de fapt, e geanta lor, a prichindeilor. Mi-am cumpărat una maaare de pe net, ca să arunc în ea pamperşi, şerveţele umede, hăinuţe de schimb şi sticluţele cu apă atunci când plecăm cu toţii pe undeva (deşi s-ar zice mai degrabă că ne mutăm). Geanta asta mare şi minunată are un buzunăraş mic în interior. E! Acolo, în acel cotlon uitat de Dumnezeu, e de fapt spaţiul meu. Îmi permit luxul de a pune în el telefonul, un ruj (fără capac, opera lui  Darius) şi cheile. 
Dragii moşului, îmi aduc acum aminte ce aveam eu în gentuţele mele înainte de a avea copii. Păi, geanta era un fel de portfard, pentru că puteai găsi în ea toate machiajele utile, dar mai ales inutile din lumea asta. Şi ce credeţi, le foloseam vreodată? Poate, rujul şi o pudră, un blush sau un rimel, restul le căram ca pe un sac de moară zi de zi, prin tot oraşul, de dragul de a le purta, probabil. Pe lângă indispensabilele "tencuieli", mă mai luptam şi cu vreun parfum, agende şi agenduţe, pixuri, şerveţele etc.
Păi nu e mai bine acum? Vrea copilul apă? Deschidem geanta. A udat/ şi-a murdărit bluziţa? Nicio problemă, avem de schimb. Nimic nu e degeaba în geanta de mămică. Totul e pus acolo cu un scop bine determinat, mai sistematic decât într-o trusă de prim ajutor.

Ce punem în geanta lui bebe

Când am început să-l scoatem pe Darius pe afară (câteva zile de viaţă), luam cu noi aşa: un biberon gata preparat de lapte - ştiţi regula, folosit mai devreme de o oră -, suzeta, doi pamperşi, şerveţelele umede, un scutec de bumbac, un body de schimb (în caz de accidente urât mirositoare) şi cam atât. Cum el s-a născut vara, nu era nevoie de haine în plus.
La Giulia a fost mai simplu, pentru că ea a refuzat din start laptele praf iar, puţin mai târziu, şi suzeta, aşa că, atunci când are fata chef de "ronţăit", îi dau ceva bun, de la mama natură. :) (dar despre asta vom vorbi într-o postare viitoare).

În momentul de faţă, când ieşim în parc, luăm cu noi: pamperşi, şerveţele umede, câteva jucării pentru fetiţă şi cănuţele de apă, iar când plecăm în vizită, suplimentăm cu vreo două  schimburi de haine. 

Geanta voastră ce conţine? Vă împiedicaţi de vreo suzetă prin ea atunci când căutaţi rujul? Aştept răspunsurile voastre.

Comentarii

gamalia a spus…
O norocoasa. Eu foloseam un lapte praf care trebuia preparat inainte de utilizare. Deci aveam termos cu apa fierbinte, punga cu lapte praf, biberon, pampers si servetele. Foarte rar luam haine de schimb. Suzeta nu i-a placut.
Mai aveam in geanta si jucariile lui preferate, obicei pe care il pastreaza si acum, motiv pentru care tot plimbam tablete, carti de colorat, caiete, creioane si niste animale lesinate de plus de colo-colo.

Raluca Nicula a spus…
:)) cine stie cu ce pretentii mai vin si ai mei pe masura ce cresc
Simona Fusaru a spus…
farduri si suzeta sigur nu-s la mine in geanta, nici pieptene. daaar am stickuri, agende, pixuri, ruleta, cutter, surbelnita cu 3 capete, cablu de date, card reader, lupa tipografica - adica nimic special, ca toata lumea. :D
Raluca Nicula a spus…
Deci, functioneaza treaba asta cu geanta care e o oglinda a noastra. :D
Anca Vrinceanu a spus…
Pe langa gusturi si micile placeri proprii prioritatile schimba obiceiurile :)

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…