Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Mama de la Forţele Speciale

Când copiii sunt răciţi, toată casa e în alertă. Să fie aerisit, să respectăm orele de administrare a medicamentelor, să punem mâna pe frunte să verificăm temperatura, să, să!
Dacă vă spun că în cabinetul nostru medical sunt numai medicamente pentru bebeluşi, mă credeţi? Eu, dacă mă doare capu', am de ales între Ibalgin, Nurofen, Eferalgan, Panadol... toate baby. În concluzie, trece ea durerea mea şi de la sine, că doar n-am timp şi de ea acum.

Cred că  noi, mamele, avem un fel de receptor ultrasensibil situat în creier şi la orice scâncet, muc, strănut, pârţ, nu mai zic tuşit, acţionăm în forţă. Dacă vreţi, suntem mai rapide decât forţele de intervenţie. Pompierii, SMURDU', Poliţia sunt mici copii. La noi, când sună sirena, ne transformăm: ne ies vreo zece picioare ca să putem alerga de colo-ncoace, ne cresc vreo douăzeci de mâini ca să facem totul pe high speed mode. 

Şi, cu toate astea, tot nu suntem mulţumite de noi. Seara, când micuţii sunt în lumea viselor, tragem linie şi ne promitem că mâine vom fi şi mai bune pentru ei. Ne luptăm din răsputeri să fie bine, pentru că ştim că părinţii cei mai fericiţi sunt părinţii copiilor fericiţi.

Comentarii

gamalia a spus…
Mama, cu asta chiar ma faci sa ma simt naspa. Si eu aveam niste multe bidoane Baby prin dulapuri, departe de ”indemana copiilor”, dar le administram in caz de forta majora, nefiind in fapt prea increzatoare in puterea lor impotriva mucilor. Ceea ce arata totusi ca sunt si eu oarecum in randul mamelor e faptul ca gustam absolut toate medicamentele, de la siropul de tuse cu gust de sapun (Panadolul, adica) pana la antibiotice si alte minuni. Doar supozitoare nu mi-am pus. Multi au zis ca sunt nebuna, dar in mintea mea era o misiune foarte clara. Voiam doar sa stiu ce gust au, ca sa pot cumva sa le indulcesc administrarea in caz de nevoie.
Raluca Nicula a spus…
Si noi tot in caz de forta majora folosim medicamentele. Acum, spre exemplu, incercam sa scapam de o tuse insistenta cu sirop de ridiche neagra si ceai de ceapa cu miere. Asteptam rezultatele...
Crengu a spus…
Tot raciti sunteti? Uof... Citind, mi.am dat seama ca si eu sunt o mama atipica. Niciodata nu l.am infofolit pe Matei si nu fac asta nici cu Miriam, asa ca am avut parte de destule intrebari si priviri dubioase. Iar daca i.a curs putin nasul sau a tusit putin, nu m.am agitat. Cunosc mame care incep cu doftoricitul de la primul muc mai ciudat... Nu prea ma simt de la fortele speciale, nici in caz de febra nu ma las usor impresionata, iar la urgente am ajuns foarte rar si doar pt ca nu aveam aparat pt aerosoli. Si ghici ce? Acum am si deocamdata nu l.am folosit. Sper sa nici nu fie nevoie de el! :D
Raluca Nicula a spus…
Acum suntem bine. Nu ma impacientez din orice, dar de data asta raceala era si cu un harait uratel in piept. Am renuntat la ideea medicamentelor si am apelat la: ridiche neagra, ceapa, sare de mare, ulei de eucalipt si ulei de susan. AU FACUT MINUNI in 2 zile. Iti dau "reteta" in privat, daca vrei.

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Lupul

#povestire, #madebyme
Când eram mic, casele din Vânjoi îmi păreau niște ciuperci de piatră și cărămidă cu pălării țuguiate din tablă ruginită. Pe atunci, pe locul acesta de la poalele Munților Înalți, unde ceața se împrăștie ca dintr-un sac de făină cu fundul spart, eu mă aflam în grija bunicilor, Ila și Mălaie – doi bătrâni scunzi, cu fețele uscate, dar vioi și muncitori -  pentru că părinții mei munceau la un boier din satul învecinat și-și petreceau acolo mai tot timpul.


    O dată pe an, în concediul de iarnă, îmi fac curaj să-mi vizitez mama, pe care n-a fost chip s-o înduplec, după ce a murit tata, să se rupă de meleagurile natale pentru a o muta la mine, în apartamentul cu trei camere din București. Mama e aproape oarbă, iar medicul de la dispensarul din sat m-a anunțat telefonic că nu mai are mult de trăit. El spune că asta e cam ultima fază a diabetului zaharat de care suferă de peste douăzeci de ani. I-a spus-o și ei și i-am mai întărit și eu ultimatumul, dar degeaba, ea și ma…