Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Cafeaua de sâmbătă

Când ai bebeluși în casă, te simți vinovat că te strecori în vârful degetelor pe lângă ei, când dorm, ca să-ți mai faci și tu o plăcere nevinovată, gen: o cafea, o carte, un (început de) film etc. Te gândești așa: dar mai bine hai să fac o supică proaspătă, sau să mai bag la spălat niște body-uri, sau o mai fi ceva de călcat? Sau să mai șterg praful de pe mobilă? N-ar strica nici să mai împachetez hainuțele (DIN NOU!!!)
Nu! Câteodată e cazul să mai respirăm și noi 10 minute, chiar dacă, de fiecare dată când nu suntem lângă ei, tot despre EI vorbim... da' ne și place, că doar ei sunt comorile noastre, nu?
Acum, ce-i drept, e și o perioadă mai grea pentru piticii mei, că sunt cu erupțiile dentare (băiatul are doi ani și două luni, iar fata zece luni). Așa că, atunci când vă întrebați ce poate fi mai greu decât cu un copilaș care se luptă cu dințișorii, plânge, mârâie, e nervos, răspunsul e: dar să aveți doi în situația asta? Mă bucur că v-ați calmat!
Hai că m-am luat cu vorba cu voi și cafeaua mea e la jumate. E semn bun! De obicei, după ce o prepar, zace prin bucătărie, urcată pe mobilă, ca să nu-i vină lui Darius vreo idee să o apuce de-o toartă și s-o dea pe gât. Nu, că nici nu pot s-o beau așa pe nerăsuflate, doar să zic că am băut-o. Eu vreau să savurez cafeaua, să sorb din ea puțin câte puțin, pe... mintea goală, dacă mă înțelegeți.
Și acum că am "respirat" destul, mă duc la ale mele. Parcă totuși n-ar strica să fac ÎNCĂ o supă și să mai împachetez din hăinuțe :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…