joi, 30 octombrie 2014

Acum le înțeleg pe mamele tunse scurt!

Nu m-am mai tuns de mai bine de o jumătate de an. Nu știu cum se face că, atunci când sunt croită să sun pentru a-mi face o programare la salon, apar tot felul de piedici. De parcă cineva de acolo de sus mă vrea numai cu lațele în vânt. 
Și am un păr, Doamne! Des, lung, încăpățânat. M-am plictisit de împletituri din care ies firele rebele, de cocuri stil gogoașă, de veșnica și mirobolanta "coadă de cal". De fapt, îngrijirea părului ocupă mult timp din timpul pentru care nu mai e timp... Cam așa stă treaba.
Când ai copii mici, pentru a-ți face baie pe cap și a-ți mai aplica și un balsam/tratament/o mască e nevoie să se alinieze planetele. Tot Universul  trebuie să conspire ca tu să ai liniștea necesară și mirifica pauză de 20 de minute pentru a auzi apa șușurând în plete. 
După ce ai reușit totuși să-ți îndeplinești dorința arzătoare de a-ți vedea podoaba capilară strălucind, te gândești că e cazul să mai tai din ele... din fire. Ideea e să și ajungi acolo, că de gândit te gândești la asta de zece ori pe zi.
Cred că o să ajung ca mamele pe care nu le înțelegeam: tunse scurt și făcute permanent eventual (chiar, ce ușor se întreține permanentul!). Încă nu m-am decis la culoare: roșu aprins, albastru de metil sau violet de gențiană.

Niciun comentariu: