D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Darius aleargă cu fața tot un zâmbet, iar Giulia merge de-a bușilea după el scoțând la interval cei doi dinți.
- Haide, Pi! zice el gesticulând și deschizându-i fetei ușa de la bucătărie. Ea-l ascultă dumnezeiește și-l urmează fără să clipească. Știe că acolo unde o duce frati-so e rost de vreo năzbâtie (a mia pe ziua de azi).
Odată mi-au scos amândoi toate oalele și cratițele din dulap, după care mi le-au umplut cu pamperși folosiți. O altă activitate îndrăgită de cei doi complotiști este să-mi ia cleștii de rufe și să mi-i desfacă (Auchan le mulțumește pentru asta și pentru multe altele).
Îmi plac însă, și încurajez totodată, pornirile lor creative. Nu am cum să stau în calea micilor genii prinse în iureșul creației, așa că pereții mei sunt mâzgăliți cu carioci, culori și pixuri, iar cuverturile suferă și ele de aceeași boală. Nu-i problemă, există lavabile la Dedeman (alții care zic bodaproste) și destul detergent în hipermarketuri, copiii să fie fericiți!
Cel mai frumos e însă când vine cineva în vizită. Atunci, toate păpușile, plușurile, mașinuțele, trenulețele, cuburile, zornăitoarele, cântătoarele, chițăitoarele și toate rudele trebuie să stea cuminți la locul lor, că doar nu e nevoită biata lume să asiste la haosul din casa noastră. Partea bună e că rezistă... 10 minute, până îi vine lui Darius ideea de a lua cutiile și de a le vărsa fix în mijlocul casei. Atunci, soră-sa își face loc până în vârful grămezii, ia o jucărie, o întoarce, o molfăie, o aruncă, ia alta și tot așa.
Concluzia e că, la mine în casă, de doi ani și ceva încoace, nu mai e curățenie. În schimb, e plin de gălăgie, forfotă și agitație. Știu că e la fel în orice familie cu copii. Paradoxal, e ceva în acest haos care-l face să ne încânte inima.
P.S.: Pentru toate mămicile care au intrat aici să afle ce activități preferăm noi la vârsta asta, am sintetizat la liniuță. D. are doi ani și trei luni, iar G. are 11 luni:
- Haide, Pi! zice el gesticulând și deschizându-i fetei ușa de la bucătărie. Ea-l ascultă dumnezeiește și-l urmează fără să clipească. Știe că acolo unde o duce frati-so e rost de vreo năzbâtie (a mia pe ziua de azi).
Odată mi-au scos amândoi toate oalele și cratițele din dulap, după care mi le-au umplut cu pamperși folosiți. O altă activitate îndrăgită de cei doi complotiști este să-mi ia cleștii de rufe și să mi-i desfacă (Auchan le mulțumește pentru asta și pentru multe altele).
Îmi plac însă, și încurajez totodată, pornirile lor creative. Nu am cum să stau în calea micilor genii prinse în iureșul creației, așa că pereții mei sunt mâzgăliți cu carioci, culori și pixuri, iar cuverturile suferă și ele de aceeași boală. Nu-i problemă, există lavabile la Dedeman (alții care zic bodaproste) și destul detergent în hipermarketuri, copiii să fie fericiți!
Cel mai frumos e însă când vine cineva în vizită. Atunci, toate păpușile, plușurile, mașinuțele, trenulețele, cuburile, zornăitoarele, cântătoarele, chițăitoarele și toate rudele trebuie să stea cuminți la locul lor, că doar nu e nevoită biata lume să asiste la haosul din casa noastră. Partea bună e că rezistă... 10 minute, până îi vine lui Darius ideea de a lua cutiile și de a le vărsa fix în mijlocul casei. Atunci, soră-sa își face loc până în vârful grămezii, ia o jucărie, o întoarce, o molfăie, o aruncă, ia alta și tot așa.
Concluzia e că, la mine în casă, de doi ani și ceva încoace, nu mai e curățenie. În schimb, e plin de gălăgie, forfotă și agitație. Știu că e la fel în orice familie cu copii. Paradoxal, e ceva în acest haos care-l face să ne încânte inima.
P.S.: Pentru toate mămicile care au intrat aici să afle ce activități preferăm noi la vârsta asta, am sintetizat la liniuță. D. are doi ani și trei luni, iar G. are 11 luni:
- răsfoim cărți cu animale (cele cu sunete au cel mai mare succes, la fel și cele cu rime);
- am început să avem puțintică răbdare și cu piesele lego sau alte jocuri de construit (mai ales când îi zic lui D. că îi fac o mașinuță, contribuie și el, îmi dă piese sau le fixează chiar el;
- băiatul e înnebunit după mașini, nu să le plimbe, ci le pune cu roțile în sus şi le învârteşte;
- fata preferă cablurile, telefoanele, cheile, orice numai jucării nu (vârsta!)
- desenăm pe tablă cu carioci, deşi, după cum aţi citit mai sus, tot mai tentanţi sunt pereţii;
- mai nou am improvizat un joc cu Dari. Punem la un loc paste de diferite forme şi culori (penne, fusilli, farfalle), boabe de fasole şi nasturi, sortăm şi punem în castronele de plastic. După vreo 15 minute, se plictiseşte şi-mi aruncă prin toată casa cu ele).
- numărăm degete, jucării, tot ce se poate;
- învăţăm culorile şi exersăm pe unde putem. Cel mai încântat e de "roşu", pe care mi-l tot arată prin parc, mai ales (toboganul lui preferat e roşu);
- se plimbă prin casă cu căluţul cu rotile şi maşinuţe. Când suntem plecaţi de acasă i se face dor de "titia" lui.
Astea ar fi, în mare. Dacă aveţi idei pentru noi, lăsaţi-ne un comentariu!
Comentarii