Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Coşmarul unei nopţi de iarnă

Iarna nu-i ca vara! Nimic mai adevărat. Termoficarea, această Muma-Pădurii a zilelor şi locurilor noastre, a îngheţat apa de la robinete şi din calorifere. Acum, piteşteanul cel oropsit, ai cărui nervi au ajuns la limită, e nevoit să mai pună încă o plapumă peste el. Cui să se plângă? Ce să facă? Tace şi înghite. Îşi aduce însă aminte cum prin toamnă primarul îl ameninţa că dacă nu-şi achită facturile la utilităţi, pac! vine omu' negru şi-i taie tot. S-a conformat piteşteanul nostru, a strâns bani, a plătit căldura şi apa caldă, dar ce te faci? Când vântul taie în carne vie, când bieţii şi nestingheriţii maidanezi urlă din toţi bojogii, când pietrele crapă una câte una... caloriferul său cel racordat la soba Piteştiului... e bocnă! De supărare, locatarul îngheţat îi trage cu sete nişte şuturi şi-o înjurătură: "Tu-ţi maica mă-tii de drăcie! Na d-aici! Te-ncălzesc eu de nu te vezi!". După câteva minute, omul nostru, satisfăcut de chelfăneala aplicată noului său frigider, apasă butonul televizorului: "Primarul Tudor Pendiuc a anunţat că începând cu orele 16.00 Societatea de Termoficare va relua furnizarea agentului termic către zonele afectate de avaria de la magistrala...". Telespectatorul nostru se uită la ceas. 22.15. Deodată tâmplele-i zvâcnesc, buzele i se strâng, fruntea i se încruntă: "La 16.00, ai? Na d-aci şi tu, mincinosule!" şi se apucă să-i care lui Pendiuc câţiva bocanci în figura de sticlă.
Şi uite-aşa, într-o noapte geroasă, piteşteanul nostru nu numai că-şi pierdu răbdarea, dar şi un calorifer şi televizorul. Fie-le ţărâna... călduroasă!
Orice asemănare cu situaţiile şi personajele reale este absolut întâmplătoare. Singurele personaje adevărate din poveste sunt câinii maidanezi, cărora le mulţumim pentru colaborare!

Comentarii

Anonim a spus…
Raluca, solutii sunt: caloriferul poate fi incalzit cu un resou, un dans al pinguinului pune sangele in miscare, mai ales cand afara e atata zapada de-ti vine sa te crezi in Laponia. (face u haz de necaz, dar e un frig la mine in birou...)
simf
Raluca Nicula a spus…
simf, azi-noapte, cand urla vantul pe la geamul meu, ma intrebam cum or putea trai asa rusii, de exemplu. Si sunt atatea carti romantice in literatura lor. Tu ce crezi? Exista romantism la -15 grade? Ca al meu ingheata bietul si la 10 grade. Cu plus.
remus-eduard a spus…
eu sunt mai radical, pentru că fac urât la frig.
deci. zici că la nunta aia s-a cântat şi Puşca lată? Asta vreau!!!! O puşcă lată să împuşc toţi pinguinii portocalii, roşii, galbeni, violeţi sau ce culori or mai fi având pinguinii ăştia pe care îi doare în banghiză de "cetăţenii oneşti, plătitori de taxe şi impozite"
Na, că m-am enervat.
p.s. Cică din fântâna muzicală ar ieşi ape geotermale. fenomenul este explicat prin fenomenul de încălzire datorat pavelelor ce acoperă centrul oraşului. Şi eu care mă întrebam la ce bune pavelele la casa primarului.
Anonim a spus…
Daca afara sunt -15 grade si-n casa arde un foc zdravan, stai in fata lui pe balansoar si urmaresti jocul flacarilor, bei vin fiert, chiar te loveste romantismul...
simf
ioana a spus…
pff, nasol, deci pana la urma nu e rau sa ai soba.
Raluca Nicula a spus…
simf, asa da, trebuie sa recunosc :)
ioana, soba e sfanta in aceste zile
gamalia a spus…
La Pitesti e doar frig. Fara semineu, fara foc, fara vin... rezulta: fara romantism.
George Cernatescu a spus…
Eu v-am spus de asta-vara sa va puneti centrale . Voi, nimic : Batmna, Batman !
Bogdan a spus…
http://hobbitu.blogspot.com/2010/02/leapsa-scurta.html - ia o leapsa de la mine
Alina a spus…
Si chiar si cu centrala, un calorifer electric nu strica in casa. Ca si centrala ofera surprize. De obicei cand nu e niciun barbat prin preajma :)
George Cernatescu a spus…
Culmea ironiei este ca aseara am gasit in cutia postala un fluturas de la termoficare. Cititi la mine pe blog ce continea.

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…