Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

O vineri cu bloggeri şi "Parfum..."

Vineri a fost din nou Clubul bloggerilor, adică seara aia când ne întâlnim, punem ţara la cale şi ne lăudăm cu ce am mai citit. De această dată am fost mai puţini: Geocer, Ema, Adi-Canguru', Oana, Sorin şi Alin.
Am încercat din răsputeri s-o tragem pe Oana de limbă şi să ne dezvăluie ce face personajul real George Cernătescu în cartea ei: "Parfumul văduvei negre". Dar n-a vrut şi pace. Într-un final, lui Sorin, soţul ei, i s-a făcut milă de noi şi ne-a promis că ne trimite el pe mail manuscrisul, contra unei sume frumuşele. Cu toată curiozitatea noastră înnăscută, a trebuit să zicem pas, nu de alta, dar e criză şi pentru bloggerii cititori.
În rest, am vorbit despre lansările de carte de prin urbea noastră şi ne-am simţit bine împreună la final de săptămână. Tema pentru data viitoare: de citit cea mai nouă capodoperă a Oanei Stoica Mujea, ceva cu bloggeri mulţi şi, desigur, cu simpatica Lala. Dacă vreţi şi voi să vedeţi despre ce e vorba, trebuie să cumpăraţi cel mai nou număr al revistei "Flacăra" şi veţi primi şi un "Parfum...".
O săptămână frumoasă!

Comentarii

Geocer a spus…
Mie mi se pare ca Oana e chiar prea secretoasa in ceea ce privete noul ei roman. Parca-mi vine sa o sabotez si sa nu i-l citesc !
Cristian Lisandru a spus…
Un gând bun de Mărţişor!
Raluca Nicula a spus…
Geocer, sunt sigură că nu te lasă inima s-o sabotezi ;))
Cristian Lisandru, mulţumesc frumos. Un gând bun şi pentru doamnele şi domnişoarele din viaţa dvs.
VanGhelie a spus…
offtopping: happy martisor!
Raluca Nicula a spus…
d-le VanGhelie, multumesc frumos. Rar intră pe aici vreun primar ca dvs. :))

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…