Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

WebEvent cu succes

Am asistat cu plăcere la prima ediţie a Webevent-ului. Am cunoscut oameni inteligenţi, care ştiu foarte bine cu ce se mănâncă online-ul şi care vor să împărtăşească din experienţa lor şi celorlalţi. Am ajuns la Yaky Center pe la 11.00 şi încă nu începuse conferinţa. Am mai aşteptat cam o jumătate de oră până s-au strâns aproape toţi pentru a se da startul evenimentului. În sală au fost cam 50 de persoane, lucru care mi s-a părut super tare, sincer mă aşteptam la maximum 25 de oameni. Majoritatea studenţi (aşa a ieşit la "recensământ"), pasionaţi evident de oportunităţile onlineului, dar şi foarte deschişi şi interesaţi de discuţii (d'ooh!).
Prima expunere a fost a lui Alin Mechenici, preşedinte la PR Pătrat, despre Criza de comunicare, insistând pe faptul că managerul trebuie să comunice foarte mult cu angajatul, chiar să socializeze des cu el "la o ţigară".
Au urmat Justin Kadima de la Republika Interactive şi Tudor Totolici de la MB Dragan care au purtat o discuţie de tip ping-pong cu cei prezenţi. În timpul ăsta am "sustras" câţiva participanţi în hol pentru a da scurte interviuri @ Argeş TV.
Apoi a urmat prezentarea lui Adi Stan de la DWD Software (sponsorul principal al evenimentului) cu o paralelă între site şi... un copil. De fapt, ipoteza a fost că să concepi un copil e uşor (ca şi realizarea unui website), dar să-l creşti (respectiv să-l întreţi) este mai greu. Adrian Soare ne-a spus cum stă treaba cu Marketingul viral, dându-ne exemple foarte bune în acest sens (prezentarea sa mi-a plăcut cel mai mult) - Ah! Şi Adi, nu te iert că n-ai dat ca exemplu concludent de viral ştirea Bâlci de bâlci made by me. :P. Au urmat Silviu Antone, de la epitesti.ro, timp în care am realizat că nu numai bucureştenii sunt specialiştii online-ului, îi avem şi noi pe ai noştri şi suntem mândri de asta. Felicitări, Silviu, atât pentru ceea ce faci, cât şi pentru cum pui în valoare ceea ce faci. Nicoleta Magargiu a prezentat site-ul Hello Piteşti fără emoţii, sigură pe sine... Bravo!
Apoi a intrat în "scenă"... Pitiiiiiiicu supărat foc şi pară pe site-urile cotidianelor piteştene (în special pe cel al Curierului Zilei). Totuşi, a spus despre cel al Argeş TV... că "e drăguţ". Am reţinut! Dăm o bere ca să te "revergorăm". Ultimul vorbitor (dar nu cel din urmă) a fost Andrei Ruse, autorul cărţii "Soni" (volumul s-a vândut foarte bine în special datorită mediatizării pe internet).
1. A fost foarte frumos la WEBEVENT, mă bucur că am cunoscut specialişti, că am asistat la nişte prezentări reuşite şi că... am descoperit că Piticu e chiar OK, n-are fumuri cum se zice şi e foarte inteligent!
2. Din păcate n-am apucat să vorbesc prea mult cu Oana despre cartea ei de succes, deşi mi-aş fi dorit taaare mult sau cu Marius despre... orice... pentru că s-a grăbit să plece!
P.S. (Întotdeauna există unul): Dumis, Killer, Ramona, Cristi şi toţi cei care v-aţi implicat în organizare, nu pot decât să vă felicit pentru ce aţi făcut! Să ne vedem în toamnă cu o ediţie şi mai reuşită!
LATER EDIT: video & foto:




Aici aveţi poze câte vreţi!!!

Comentarii

Anonim a spus…
raluc>:D<
Anonim a spus…
No, iesim la o cafea ca doua doamne si vorbim despre orice ;) Oricand cu placere, oricand ai si tu timp.
Anonim a spus…
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim a spus…
Iti multumesc mult pentru cuvintele frumoase! Ma bucur ca te-am avut alaturi de noi in sala si sper sa ne vedem cu bine si la urmatoarele evenimente!

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când